REŞIŢA – Şefii structurilor M.A.I. vor ca poliţiştii care rămân în sistem să fie mai fermi şi să nu îi sperie nimic. Prezenţi în municipiul de pe Bârzava, chestorul principal de poliţie Lucian Florin Guran – adjunct al şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi chestorul de poliţie dr. Jănică Arion-Ţigănaşu – directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie, au avut o întâlnire de lucru cu factorii de conducere ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, precum şi cu presa cărăşeană.
La nivel declarativ tema discuţiilor a fost stadiul activităţilor de reorganizare; în realitate însă, s-a dorit a fi o campanie de limpezire a imaginii poliţistului actual. Oamenilor în uniformă ce rămân în sistem li se va cere folosirea cu fermitate a armamentului din dotare atunci când situaţiile o impun, fără să a mai exista teama că vor fi sancţionaţi dacă acţionează legal fără exces de zel.
Primul subiect atins de chestorul principal de poliţie Lucian Florin Guran a fost cel al poliţiei rurale şi ce va însemna acest nou concept. „Pe lângă pierderile naturale (n.r. – pensionări) au avut loc o serie de exeminări la nivelul angajaţiilor din structurile MAI. De exemplu, la nivelul IPJ Caraş-Severin, un număr de nouă cadre au fost supuse disponibilizării pentru că trebuie să-i păstrăm pe cei mai buni. Prin crearea secţiilor de poliţie în mediul rural, ne dorim o scădere a timpului de reacţie şi o eficientizare a acesteia“, spunea Guran. De menţionat că actualele posturi de poliţie nu se vor desfiinţa, ci acolo va rămâne câte un poliţist care va avea competenţe judiciare, însă asta nu înseamnă că se va renunţa la statutul de poliţist care poate interveni ori de câte ori situaţia o impune.
„În Caraş-Severin s-au înfiinţat deja zece secţii de poliţie şi au rămas în funcţie încă două posturi de poliţie rurală. Trebuie să spun că aceste cifre nu sunt impuse de la centru, ci sunt rezultatul analizelor efectuate la nivel judeţean, asta pentru că ştiu că acest judeţ nu se poate compara cu un altul atunci când vine vorba de întindere sau relief“, a mai spus adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, din cadrul MAI. Astfel, în Caraş-Severin vor funcţiona cele zece secţii, rezultate din comasarea unor posturi de poliţie – la Reşiţa şi Caransebeş (unde se vor comasa câte nouă posturi), Bocşa, Bozovici şi Oraviţa (cu câte şapte posturi comasate), Moldova Nouă (şase posturi), Băile Herculane, Răcăşdia şi Oţelu Roşu (câte cinci posturi) şi Teregova (patru posturi).
Anca Preda