Reactualizat la:

Politia locala nu i-a uitat pe cei de pe Vladeasa

Politia locala nu i-a uitat pe cei de pe Vladeasa
REŞIŢA – Chiar dacă oficial a încetat asigurarea continuă a pazei, oamenii legii nu au uitat de blocul explodat.

Rectifica

În perioada 25 octombrie – 1 noiembrie, lucrătorii Biroului de Ordine Publică şi Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Reşiţa au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 4.720 de lei. Până în data de 29 octombrie, au fost asigurate măsuri de ordine (24 de ore din 24, pe trei schimburi) la blocul nr. 1 de pe Aleea Vlădeasa, afectat în urma exploziei din 1 octombrie.

În data de 29 octombrie, înainte de a ridica paza umană, poliţiştii locali au verificat, în prezenţa administratorului blocului şi a preşedintelui Asociaţiei de proprietari, camera video, grilajele metalice montate la cele două intrări în imobil precum şi geamul de la etajul I.

Uşile apartamentelor au fost asigurate de către proprietari, fapt constatat şi consemnat într-un proces verbal, încheiat în data de 22 octombrie între preşedintele Asociaţiei de proprietari şi Direcţia Poliţia Locală Reşiţa.

Începând din data de 29 octombrie, poliţiştii locali verifică, de două ori pe schimbul de noapte, integritatea încuietorilor şi starea grilajelor de la blocul nr. 1 situat pe Aleea Vlădeasa.

În această săptămână, poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Publică al Poliţiei Locale Reşiţa desfăşoară o serie de acţiuni ce vizează:

– patrularea, în patrule mixte, împreună cu poliţiştii de la Poliţia Municipiului Reşiţa;

– efectuarea de controale alături de reprezentanţi ai serviciilor din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa;

– sancţionarea persoanelor care staţionează pe locurile rezervate şi pe trotuar;

– combaterea cerşetoriei agresive în zona lăcaşelor de cult;

– combaterea comerţului stradal ilicit;

– aplicarea procedurii de ridicare a autovehiculelor de pe domeniul public;

– supravegherea unităţilor de învăţământ;

– efectuarea de filtre rutiere conform graficului.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou