Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Nu mai puţin de 400 astfel de documente au fost eliberate numai în Caraş-Severin, după cum ne informează IPJ CS.

La începutul lunii iulie intrat în vigoare Legea privind Registrul Național Automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor (registru organizat de Ministerul Afacerilor Interne, ținut de structurile specializate ale unităților Poliției Române). Până în prezent, la nivelul județului Caraș-Severin au fost eliberate peste 400 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit sau nu infracțiuni ce fac obiectul acestui Registru.

Potrivit normelor, în Registru se ţine evidenţa persoanelor fizice condamnate la noi pentru fapte de această natură sau despre care există comunicări din partea autorităţilor străine vizavi de săvârşirea unor astfel de fapte.

„Persoana fizică poate obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv de la orice unitate de poliție în care funcționează ghișeu pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar. Certificatul de integritate comportamentală nu se substituie certificatului de cazier judiciar. Adeverința și celelalte documente prevăzute în Legea nr.118/2019 (certificatul de integritate comportamentală, copia de pe Registru, extrasul din Registru) au valabilitate de 6 luni, similar certificatului de cazier judiciar. Entitățile prevăzute în lege solicită certificatul de integritate în condițiile stipulate în legislația proprie/procedurile interne de lucru. Așadar, legea nu instituie obligativitatea solicitării certificatului de integritate comportamentală, a copiei de pe Registru, a extrasului din Registru, respectiv a adeverințelor, din 6 în 6 luni“, ne informează Poliţia judeţului.

Până în prezent, la nivel național, au fost eliberate peste 3.500 de adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit sau nu infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Şi, chiar dacă termenul de operaționalizare a Registrului este finalul anului 2020, suntem asiguraţi că că Poliția Română poate elibera astfel de documente, prin structurile de cazier, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităților prevăzute de lege.

De asemenea, până la operaționalizare, la nivelul județului Caraș-Severin, aceste documente se eliberează la ghișeul de la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție.

A.M.