BĂILE HERCULANE – În perioada 11 – 14 iunie, la Băile Herculane, se desfăşoară cea de-a XIV-a ediţie a Colocviilor Revistei Reflex.
Pentru ediţia din acest an, organizatorii au ales ca temă poezia din România contemporană. Poezia Criticilor şi Critica Poeţilor. Datorită temei ample şi generoase, la eveniment au fost invitaţi poeţi importanţi din majoritatea filialelor Uniunii Scriitorilor din România şi, cu precădere, de la cea din Timişoara. Dintre criticii literari care au scris poezie, dar care s-au manifestat ca şi critici în primul rând, îi menţionăm pe Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Alexandru Ruja şi universitarul clujean Ion Pop. Nu vor lipsi nici poeţii reşiţeni – Nicolae Sârbu, Gheorghe Zincescu, Nicolae Irimia, Liubiţa Raichici, Ilie Ştefan, Costel Stancu, Alexandra Gorghiu, Constantin Bistriceanu – dar nici invitaţii din ţară, poeţi importanţi din toate generaţiile. Dacă ar fi să menţionăm câteva nume, ne-am opri în primul rând la Ion Cocora şi Mircea Bârsilă, însă vor fi prezenţi şi poeţii Vasile Dan, din Arad, şi Lucian Alexiu, din Timişoara.
În cadrul acestei ample manifestări va fi lansat şi primul număr din acest an al Revistei Reflex – artă, cultură, civilizaţie, condusă de redactorul-şef Octavian Doclin.
Prima zi a colocviilor, după deschiderea oficială, este dedicată revistelor, editurilor şi lansărilor de carte. În cea de-a doua zi, 12 iunie, va avea loc colocviul propriu-zis cu tema anunţată, iar ultima zi va fi dedicată recitalului poeţilor invitaţi, totul sub genericul: „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Caliope”. Versul aparţine clasicului Ion Pilat, şi a fost ales de poetul Octavian Doclin, organizatorul manifestării, pentru că „prin Băile Herculane au trecut, de-a lungul vremii, numeroşi poeţi români, de la Vasile Alecsandri până la Mihail Sadoveanu, care a scris, într-o şedere la Herculane, volumul de poeme de dragoste «Daim»”.
Nici anul acesta, Colocviile Revistei Reflex nu s-ar putea organiza fără sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Roxana Bălan Nafiru