Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Rebeca Imbri este vicecampioană națională la aruncarea greutății.

Participarea la Campionatul Național de Atletism pentru copii III, II și I, de la București, a adus o medalie de argint în palmaresul Clubului Sportiv Școlar Reșița. La prima participare la un campionat național, Rebeca Imbri a obținut medalia de argint la aruncarea greutății, cu un rezultat de 9,32 m, iar Alessia Diaconescu a reușit să obțină locul 5 la aruncarea discului, cu rezultatul de 20 de metri. „Eu sunt foarte mulțumit de rezultatele obținute de cele două fete. Au început activitatea sportivă acum doi ani și jumătate, la soția mea, la handbal, unde au de asemenea rezultate deosebite, și totul este bine și frumos atunci când de la un concurs ne întoarcem cu aceste rezultate. Mă așteptam la rezultatul obținut de Rebeca. Urmează o pauză competițională, o refacere și sper și un cantonament la mare, pentru că sportivii merită”, a spus antrenorul Cornel Moruț.

„A fost o experiență foarte plăcută, având în vedere că a fost prima mea participare la un concurs național de atletism. Mă bucur că am luat această medalie, pentru că celelalte fete din concurs fac atletism de doi ani, iar eu fac de două luni”, a spus vicecampioana națională, Rebeca Imbri.

„Chiar dacă m-am clasat pe locul 5, mă bucur pentru acest rezultat”, spune și Alessia Diaconescu. Cele două sportive sunt colege și la grupa de minihandbal a profesoarei Lucia Moruț, la Liceul Teoretic „Traian Vuia”, dar și la Școala Gimnazială Nr. 2, unde tocmai au terminat clasa a IV-a. Acum se vor bucura de o binemeritată vacanță, după care, în luna august, își vor relua pregătirile, și la handbal, și la atletism.