REŞIŢA – Precipitaţiile abundente din ultimele săptămâni dau insomnii apicultorilor din sud-vestul ţării.
Furtunile au scuturat florile de salcâm, iar albinele nu au ieşit din stupi din cauza ploilor şi a temperaturilor scăzute. Din această cauză, primul cules la salcâm, ce are are loc între 8 şi 20 mai, este compromis, susţine preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules”, Ion Bărbuţ. Aflat zilele acestea în judeţul Mehedinţi, alături de alţi 30 de apicultori, Ion Bărbuţ spune că sezonul la salcâm a debutat la fel de prost ca acum trei ani, când, tot din cauza vremii capricioase, producţia de miere a fost afectată.
„Sunt de câteva zile, împreună cu o parte din membrii cooperativei, în judeţul Mehedinţi, la culesul salcâmului. Avem cu noi 8.000 de stupi, care sunt răsfiraţi între localităţile Şimian şi Băileşti. E dezastru, abia dacă am scos două – trei kilograme de miere pe familia de albine. Mai stăm vreo câteva zile aici, după care o parte din noi ne întoarcem în Caraş-Severin, pe dealurile din apropierea localităţilor Cornereva şi Domaşnea, iar o altă parte pleacă înspre Vâlcea, în apropiere de Curtea de Argeş, pentru al doilea cules la salcâmi, care are loc după 20 mai. Sperăm să fie mai bine atunci”, ne-a declarat Ion Bărbuţ.
Pentru că zilele însorite au fost puţine şi la începutul lunii mai, atunci când s-a cules rapiţa, nici în acest caz apicultorii nu au fost mai norocoşi, mulţi dintre ei obţinând cu greu cinci kilograme de miere de la o familie de albine.
În zilele în care plouă neîntrerupt sau temperaturile nu sunt mai mari de 10 grade Celsius, albinele nu ies din stupi. Pentru a nu-şi mânca puietul, acestea trebuie hrănite corespunzător, însă suplimentele nutritive şi biostimulatorii nu sunt deloc ieftine, aşa că apicultorii bagă adânc mâna în buzunare. „Am început să alimentăm albinele cu siropuri de zahăr, cu miere şi cu alţi biostimulatori, pentru că dacă rămân fără hrană îşi mănâncă larvele şi ouăle. Pentru că aceste suplimente nutritive nu sunt ieftine deloc, nu sunt puţini apicultorii care sunt nevoiţi să se împrumute de la bănci pentru a putea asigura hrana albinelor”, a precizat preşedintele Cooperativei „Prisăcarii Hercules”.
Mierea de salcâm este mai scumpă decât cea polifloră, fiind mai greu de obţinut. Aceasta se cristalizează mai lent, şi este apreciată pentru proprietăţile curative în afecţiunile pulmonare. Potrivit specialiştilor, apicultura este rentabilă pentru cei care o practică atunci când de la o familie de albine se recoltează între 15 şi 20 de kilograme de miere.
Roxana Bălan Nafiru