Reactualizat la:

Ploaie radioactiva in Caras-Severin?

Ploaie radioactiva in Caras-Severin?
Scris de Nina Curița - REŞIŢA – Mai mulți cărășeni ne-au sesizat în ultima lună că, brusc, frunzele pomilor fructiferi și ale unor culturi de legume s-au înnegrit și uscat, punând fenomenul pe seama ploilor căzute. Teoria acestora este susținută și de un fizician cărășean, care a realizat mai multe măsurători la începutul lunii iulie, în urma cărora a constatat o creștere masivă a radioactivității, după ploile căzute.

Într-una din zile, mai precis după ploaia din noaptea din spre 6 si 7 iulie, măsurătorile efectuate au arătat o depășire de opt ori a valorii fondului natural de radioactivitate, deși conform Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nu pot fi admise valori ale radioactivității care depășesc de mai mult de trei ori nivelul fondului natural.

„Sâmbătă, 07.07.2018, ora 9.00, am făcut determinari ale radioactivității cu un contor Geiger Muller, iar măsuratorile au arătat valori de opt până la 10 ori din valoarea fondului natural. Am refăcut măsurătorile a doua zi, iar valorile nu au mai depășit nivelul fondului natural. Se desprinde clar concluzia că ploaia căzută în 7 iulie 2018 a fost o ploaie radioactivă. Orice posesor al unui contor Geiger M. poate verifica radioactivitatea, iar un astfel de aparat se poate cumpara chiar și de pe site-urile de vânzări-cumpărări cu maxim 350 lei”, ne-a spus fizicianul amator de radioactivitate.

De aici se naște și o întrebare: „Există vreo legătură între ploaia căzută, frunzele pomilor și legumelor înnegrite și halda de la Ciudanovița?”. Poate ne va lămuri Agenția de Protecție a Mediului Caraș-Severin...

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Va ninge viscolit, va fi ger, vor raspunde cu capul!
CARAŞ-SEVERIN - Asta le-a spus Matei Lupu, prefectul judeţului, celor care au decis să facă altceva decât să fie [...] mai multe »
De maine, cod portocaliu de ninsoare in Caras Severin
CARAȘ-SEVERIN - Avertizarea meteorologică întră în vigoare de sâmbătă, de la ora 6 a dimineții, și este [...] mai multe »
Anul viitor pe vremea asta avem Centru Civic nou
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spune că există această şansă şi promite granit şi andezit în locul actualelor [...] mai multe »
Nera, afectata de o microhidrocentrala din Serbia?
CARAŞ-SEVERIN - O microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, [...] mai multe »
Sangele este asemenea unui medicament
REŞIŢA - Devine cu atât mai preţios cu cât este nevoie de el în mod constant, motiv pentru care şi medicii care [...] mai multe »
Politia de frontiera, la Prefectura: Deschide usa!
REȘIȚA - Nu, nu s-a întâmplat nicio nefericire, iar oamenii legii au venit în Palatul Prefectural pentru un moment [...] mai multe »
De la droguri, la taieri de arbori, totul a fost pus pe tapet
CARAŞ-SEVERIN - O nouă şedinţă de colegiu prefectural a pus în discuţie, joi, 13 decembrie, probleme pornind de [...] mai multe »
Reinvie USL? Vela la cinci centimetri de Jivan
CARAŞ-SEVERIN - Nu, nu publicăm niciun sms, doar evidenţiem faptul că cei doi politicieni îşi doresc un dialog [...] mai multe »
Rujeola importata din Ucraina
REŞIŢA - Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin ne-a informat că recent a fost semnalat un caz de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou