Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a decis reducerea la jumătate a subvenţiilor acordate pentru această categorie de persoane.

Nu toţi pensionarii reşiţeni se vor mai bucura de gratuităţile la transport, subvenţionate de primărie. Primarul Ioan Popa spune că măsura este doar una temporară şi că a fost luată pentru a mai reduce din povara datoriilor pe care municipalitatea le are la Ro-A-Tir: „Am redus limita pensiei până la care se acordă aceste tichete, aceste subvenţii, de la 800 la 600 de lei. Le cer scuze celor care vor fi afectaţi. Este o măsură temporară, care are ca scop să reducă presiunea de cost de pe Primăria Reşiţa, legată de aceste subvenţii. Îi asigur că vom găsi mijloace astfel încât din 2017 să facem un transport civilizat, de această dată controlat de noi, de Primăria Reşiţa, de care să nu se mai plângă nimeni“.

Pe scurt, până acum, pensionarii beneficiau de 16 tichete gratuite lunar dacă au împlinit 70 de ani. Cei care nu au atins acest prag, primeau tichetele doar dacă aveau pensia netă de cel mult 800 de lei. Acum, indiferent de vârstă, vor beneficia de gratuitate doar pensionarii cu vârsta mai mică de 600 de lei.

Edilul a precizat că Serviciul de Asistenţă Socială din subordinea primăriei avea un studiu făcut în urmă cu câţiva ani vizavi de reducerea plafonului de venit de la 800 la 600 de lei, însă autorităţile de atunci n-ar fi avut curajul să pună în aplicare o asemenea măsură antipopulistă. Spusele primarului au fost confirmate de Cosmin Enuică, şeful Serviciului de Asistenţă Socială.

Vizavi de introducerea unui transport civilizat la Reşiţa, edilul a vorbit de vizitele făcute la Arad, de posibilitatea resuscitării tramvaiului, dar şi de vehicule care să aibă aclimatizare funcţională, începând cu aerul condiţionat funcţional vara şi încălzirea necesară iarna.

„La subvenţii am luat anumite măsuri legate în primul rând la persoanele cu handicap grav sau accentuat şi însoţitorii lor, din cauză că subvenţiile se acordau într-o manieră care era necontrolabilă“, a precizat Ioan Popa. Potrivit acestuia, anual, de la Direcţia Generală de Protecţie Socială, primăria intra în posesia unei situaţii cu persoanele cu handicap. În baza numărului total de legitimaţii, primăria deconta Ro-A-Tir subvenţiile de transport pentru toate persoanele respective, chiar dacă multe dintre aceste persoane nu călătoresc niciodată cu autobuzul…

„Pe baza simplei prezentări a numărului total de legitimaţii, Ro-A-Tir factura pur şi simplu subvenţii lunare primăriei, chiar dacă acolo erau şi persoane netransportabile, care nu se mai aflau în oraş într-o anumită perioadă de timp. Din punctul meu de vedere, felul în care s-a întâmplat acest lucru este uşor ilegal, pentru că Ro-A-Tir nu poate dovedi cum a prestat aceste servicii pentru care a fost plătită de noi. N-am făcut decât să impunem ridicarea unui abonament de către persoana cu handicap sau însoţitorii dânşilor, astfel încât în afara legitimaţiei, la urcarea în autobuz să se arate şi acest abonament“.

În cazul subvenţiilor acordate persoanelor cu handicap, edilul a vorbit de câteva sute de persoane pentru care se achită subvenţii deşi acestea nu pot fi transportate. Aceeaşi situaţie se întâlneşte în cazul însoţitorilor, care, potrivit legii, pot beneficia de subvenţie doar dacă însoţesc persoana cu handicap, şi nu pentru orice altă călătorie cu transportul în comun.