REŞIŢA – După ce în urmă cu două săptămâni a fost actualizat preţul medicamentelor, calculele celor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate apreciau o reducere la preţul acestora la raft de până la 20 de procente.
Ministerul Sănătăţii a solicitat Deţinătorilor de Autorizaţie de Punere pe Piaţă sau reprezentanților acestora să îşi actualizeze, până la data de 10 martie 2015, toate preţurile la medicamentele de uz uman.
Un ordin al ministrului de resort din anul 2009 prevede că preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al respectivului medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania. Pentru multe dintre medicamentele de uz uman, reactulizarea preţului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani.
„La unele medicamente, reducerea de preţ va ajunge până la 20%. Prin reevaluarea preţurilor la medicamente se estimează că se va realiza o ecomonie substanţială în anul 2015, fonduri care vor rămâne în sistem şi vor fi utilizate pentru finanţarea terapiilor inovatoare“, precizează CNAS.
Aţi resimţit reducerea de preţ amintită?