REŞIŢA – Cu reduceri de până la 30% la pachetele estivale, aşa îşi atrag tour-operatorii clienţii la început de an.
În această perioadă, agenţiile de turism fac eforturi mari pentru a-şi promova pachetele turistice pentru vacanţa de vară. Tocmai de aceea vin cu oferte tentante, la preţuri cu până la 30% mai mici, pentru pachetele achitate integral până la finele lunii ianuarie, sau, după caz, mijlocul lui martie. 2015 aduce şi o veste bună pentru cărăşenii care preferă deplasările în vacanţă cu avionul. Potrivit declaraţiilor Gabrielei Rasovan, administratorul unei agenţii de turism din zona Universalul Vechi – Reşiţa, din acest an vor decola de pe aeroportul din Timişoara mai multe chartere cu destinaţia Grecia.
Astfel, turiştii vor ajunge mult mai rapid în vacanţă şi vor profita mai mult de frumuseţile Greciei insulare. Să vedem însă cât costă o vacanţă în însorita Cretă, destinaţie pe care o aleg majoritatea turiştilor care ajung în Grecia. Un sejur de şapte nopţi petrecut într-o unitate de cazare de trei stele, cu plata integrală a vacanţei până la 10 martie, costă la început de sezon 212 euro de persoană, iar în vârf de sezon – 658 de euro/persoană. În preţ nu sunt incluse taxele de aeroport, iar turistul beneficiază doar de masa de dimineaţă. În cazul serviciilor all inclusive, tariful ajunge la 455 de euro/persoană, la începutul sezonului, şi la 499 de euro/persoană, pentru perioada cuprinsă între 8 iulie şi 20 august.
Charterele din Timişoara cu destinaţia Turcia vor fi puse la dispoziţia turiştilor începând cu data de 1 iunie. Aşa că dacă doriţi să ajungeţi în Antalya vara aceasta este bine să vă grăbiţi pentru a vă cumpăra vacanţa cu bani mai puţini. Pentru o săptămână pe litoralul turcesc, cazare la trei stele, servicii all inclusive, taxe de aeroport şi asigurare medicală, veţi scoate din buzunare 350 de euro/persoană, cu plata integrală a vacanţei până la 30 martie. La cinci stele, tariful creşte la 500 de euro.
Şi vecinii noşti bulgari şi-au pregătit ofertele pentru vara lui 2015. În funcţie de hotelul ales, o săptămână la Nisipurile de Aur costă la începutul lunii iunie 91 de euro, cu mic dejun, iar în intervalul 11 iulie – 21 august, 238 de euro, cu servicii all-inclusive.
Agenţiile vin cu propuneri şi pentru cei care nu vor să treacă graniţele ţării. Pentru această categorie există nenumărate oferte pe litoralul românesc. De exemplu, 7 nopţi în staţiunea Mamaia costă în vârf de sezon 1.038 lei de persoană (servicii all-inclusive), în timp ce în staţiunile Eforie Nord – Mangalia un bilet la tratament, cu mic dejun, nu costă mai mult de 500 de lei/persoană. Turiştii care aleg pensiune completă plătesc 1.012 lei/persoană.