Reactualizat la:

Planuri noi pentru vechea primărie

Planuri noi pentru vechea primărie
RĂCĂŞDIA – În prezent, lucrările de reabilitare a acoperişului fostei primării din satul aparţinător Vrăniuţ sunt în plină desfăşurare.

Din declaraţia primarului Mirco Lechici, reţinem că această clădire va fi acoperită cu tablă. Valoarea investiţiei se ridică la 35.000 de lei şi este suportată din bugetul local.

Însă intenţiile primarului nu se opresc aici. În vederile sale intră chiar posibilitatea ca respectiva clădire să fie reabilitată total, iar şcoala din sat să fie mutată în această incintă imediat ce lucrările vor fi gata.

„Pentru a asigura baza financiară pentru acest obiectiv, în luna noiembrie 2007 am solicitat sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ni s-a răspuns că vom fi luaţi în evidenţă în anul 2008“, ne-a declarat primarul. Acesta se gândeşte şi la posibilitatea întocmirii unui proiect de reabilitare, prin care să poată fi accesate fondurile necesare.

O altă lucrare urmează să se desfăşoare la şcoala din centrul de comună. Recent, primăria a achiziţionat 500 de metri pătraţi de lambriuri. Valoarea acestor materiale se ridică la 22.000 de lei, bani care provin, de asemenea, din bugetul local.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
I-a reuşit spargerea, dar îl aştepta Poliţia
REŞIŢA - Cât de ghinionist poţi să fii dacă, după ce pui la punct un furt, la ieşirea pe fereastră, cu cagula [...] mai multe »
Nu ne-a ajuns alcoolul la volan! De droguri mai aveam nevoie…
CARAŞ-SEVERIN - Trei tineri cu vârste între 19 și 24 de ani au fost surprinşi, peste weekend, conducând pe [...] mai multe »
Şedinţă cu scântei la Caransebeş. Liberalii au părăsit-o!
CARANSEBEȘ - Ședința Consiliului Local din prima zi a săptămânii n-a fost, de fapt, o ședință, pentru că [...] mai multe »
Primarul cu ochii-n pământ din cauza lui… Dorel din Italia
RĂCĂȘDIA - Locuitorii comunei Răcăşdia se confruntă de doi ani cu străzi sparte, praf și zgomot. Este vorba de [...] mai multe »
Oraviţa, prin praful prezentului spre apa viitorului
ORAVIȚA - Orăvițenii au nevoie de nervi tari pentru a face față unor lucrări de mare anvergură, dar rezultatele [...] mai multe »
De ce nu mai putea Torma să rămână în PNL ?
REŞIŢA - Joia trecută s-a terminat telenovela politică dintre Torma şi PNL. mai multe »
Un salt prea mare pentru mințile noastre
REȘIȚA - Am privit-o timp de milenii. Ne-am rugat la ea, ne-am bucurat de lumina sa diafană ce ne încântă [...] mai multe »
O carte pentru istoria Caransebeşului
CARANSEBEŞ - Cu prilejul aniversării centenarului Unirii Banatului cu România, istoricul Constantin Brătescu şi-a [...] mai multe »
19 posturi pentru… 3.000 de şomeri
CARAŞ-SEVERIN - Cei peste 3.000 de şomeri cărăşeni au parte, zilele acestea, de o ofertă de nerefuzat. Angajatorii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou