Reactualizat la:

Planul B pentru alegeri, pregătit în Caraş-Severin!

Planul B pentru alegeri, pregătit în Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – De la posibilitatea căderii telefoanelor, până la rămânerea fără curent, judeţul este pregătit să facă faţă provocărilor, iar acolo unde încă sunt ceva mici probleme, se va face să fie bine, promite prefectul Matei Lupu.

 (1 comentariu)

Rectifica

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat o nouă şedinţă a comisiei tehnice judeţene pentru pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor pentru Preşedintele României, pentru a vedea care este stadiul pregătirilor, cât şi paşii următori. Cu acest prilej, reprezentanţii diferitelor instituţii implicate în proceduri au transmis asigurări, inclusiv despre existenţa unor soluţii de rezervă în caz de urgenţă. „Am intrat în linie dreaptă, suntem în program, în calendar, numărul de secţii este acelaşi – 365, sunt peste 390.000 de buletine de vot, deja au ajuns în judeţ, ne-a asigurat prefectul. Toate materialele sunt împărţite pe secţiile de votare. Suntem pregătiţi să desfăşurăm activitatea asta în condiţii bune. Am stabilit maşinile de transport, am stabilit persoanele care le însoţesc, urmează doar să aşteptăm ziua de vineri, când va pleca prima tură de buletine şi sâmbătă – a doua tură. Iar sâmbătă la ora 18.00, aştept confirmarea că au fost preluate de către preşedinţi şi sigilate secţiile de votare. Sigur că o să fie puţină agitaţie, dar noi considerăm că o să fie bine. Am trecut prin rânduri de alegeri şi n-au fost probleme, sigur n-o să fie nici acum. Dacă sunt, avem şi Planul B, cum spunea şi STS-ul. În situaţia în care nu funcţionează ceva, intervenim de urgenţă, pentru că oamenii sunt pregătiţi, instituţiile sunt pregătite pentru a face faţă provocărilor“.

Potrivit prefectului, suntem asiguraţi şi la capitolul alimentării cu energie: „De fiecare dată noi avem un grup electrogen, e vorba de Biroul Electoral Judeţean, unde asigurăm a doua sursă de energie, dacă se ia curentul – şi s-a întâmplat să se şi ia. Avem acest grup electrogen pentru a nu întrerupe preluarea voturilor. Şi Enel-ul îşi face datoria, aduce grupul, îl asigurăm, chiar şi paza e asigurată. Sper să nu avem probleme mari, dar trebuie să fim pregătiţi, se poate întâmpla orice. Se poate întâmpla să fie o defecţiune, un cod sau ceva, un vânt“.

Vizavi de câtă pază şi câţi poliţişti avem, Matei Lupu a mai precizat: „Am avut o discuţie cu dânşii, a fost o discuţie de genul că ei voiau – şi normal până la urmă – să întârziem împrăştierea buletinelor de vot, adică distribuirea să o facem doar sâmbătă. Traseul e destul de mare şi am stabilit ca şi data trecută să-l împărţim în două, o să facem o parte vineri, o parte sâmbătă, ca să nu mai avem probleme la distribuirea voturilor. Ştiţi cum e, până la urmă mai bine ţinem un om în plus 24 de ore, decât să ne trezim că sâmbătă la ora 18.00 nu închidem secţiile de votare, nu sunt preluate buletinele de către preşedinţi. Mai rău e să nu predăm decât să plătim un om în plus“.

Cele mai multe primării au fost de acord cu adoptarea unui program special, prelungit, pentru eliberarea cărţilor de identitate pentru ziua alegerilor şi pentru cea dinainte. Iar pentru cărăşeni, important este că toate cele 365 de secţii de votare cu care s-au obişnuit au rămas pe vechile locaţii. „Deja s-a sistat mutarea secţiilor de votare, am vorbit şi cu dl Amzoi de la Autoritatea Electorală Permanentă şi nu sunt modificări. Toate secţiile sunt clasicele care au fost până acum. Acelaşi număr, aceleaşi locaţii asigurate. Mai sunt şi mici probleme, că mai sunt unele unde sunt mai micuţe camerele, altele care trebuie să se gândească şi la încălzire, că şi asta e importantă. Toate aceste lucruri sunt normale şi vom face să fie bine“, a promis prefectul judeţului.

A.M.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Marcel Vela a pus tirul pe poliţişti
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul de Interne a declarat că polițiștii și sindicatele din MAI și-ar fi construit legi [...] mai multe »
O parte din Caransebeș rămâne mâine fără gaz
CARANSEBEȘ - Mai exact cartierul Pipirig, unde furnizorul de gaz a finalizat o investiție importantă și trebuie să [...] mai multe »
Mocioalcă: „Iohannis va câştiga şi în Caraş…
CARAŞ-SEVERIN - ...iar PSD poate va scoate un scor cu 4 în faţă. Ar fi scos mai mult dacă stânga era unită“! [...] mai multe »
Se juca cu pistolul cu bile trăgând în oameni
REŞIŢA - Cam asta făcea un puști de 16 ani din Reșița, care a speriat trecătorii din zona Intim, patru reşiţeni [...] mai multe »
Marius Cornici cedează anticipat cârma învăţământului cărăşean
REŞIŢA - Luni dimineaţă, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi-a [...] mai multe »
Dunca, mesaj pentru Arafat: Aţi folosit elicopterul SMURD pentru politicieni constipaţi!
CARAŞ-SEVERIN - Asta i-a replicat Romeo Dunca lui Raed Arafat, după ce șeful Departamentului pentru Situații de [...] mai multe »
Promenadă pe vechiul traseu al minerilor din Ocna
OCNA DE FIER - Datorită cadrului natural deosebit de frumos, cu un pic de muncă, Ocna de Fier poate deveni o [...] mai multe »
La Caransebeș, gunoiul se ascunde-n subteran
CARANSEBEŞ - Patru zone din Caransebeș vor beneficia de un mod mai modern și elegant prin care se vor colecta [...] mai multe »
Într-un colţ din noi zace şi armonia…
REȘIȚA - Ştiţi de ce nu putem niciodată să avem un apus liniştit, să ne bucurăm de simfonia de culori a unui [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou