Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În weekend, locuitorii din Băile Herculane sunt invitaţi la festivalul Pinul Negru de Banat. Administraţia Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, în parteneriat cu Primăria Băile Herculane, organizează, sâmbătă, 25 mai, în staţiunea de pe Valea Cernei, cea de-a IX-a ediţie a festivalului Pinul Negru de Banat. Anul acesta, în parcul central din Băile Herculane, vor susţine spectacole ansamblurile folclorice din localităţile Mehadia, Cornereva, Isverna, Baia de Aramă, Padeş, Motru Sec, Ponoare şi Băileşti, iar deschiderea va fi marcată de tradiţionala paradă a portului popular.

„Festivalul este o bună oportunitate de diseminare şi promovare a informaţiilor de interes local, regional şi naţional, privind importanţa protejării şi menţinerii acestor păduri de conifere, recunoscute pe plan european. Evenimentul va marca atât Ziua Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, cât şi Ziua Europeană a Parcurilor Naţionale şi Naturale“, a declarat Andrea Cristescu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei.

O altă acţiune din cadrul acestui festival, care a devenit un obicei pentru unităţile şcolare din localităţile limitrofe parcului naţional, este concursul de creaţie cu tema „Pinul Negru Bănăţean“. În cadrul său, elevii participă la diverse secţiuni – desen, pictură, eseuri, poezie şi cântece –, iar lucrările sunt jurizate şi recompensate cu premii constând din diplome, cărţi, rechizite şi dulciuri.

„În decursul anilor, datorită acestui festival, pinul negru de Banat a devenit o emblemă a zonei, ceea ce impune respect şi protecţie. De aici, şi motivaţia organizării acestui eveniment, prin care ne dorim păstrarea tradiţiilor, a diversităţii naturale, dar şi promovarea acestora“, a mai precizat Andrea Cristescu.

Roxana Bălan Nafiru