Reactualizat la:

Pilotii resiteni, pe cai mari

Pilotii resiteni, pe cai mari
Scris de Adrian Roman - REŞIŢA – În zilele de 11 și 12 octombrie, la Râșnov, în județul Brașov, se vor desfășura întrecerile ultimei etape a Campionatului Național de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop 2014. O rundă ce va pecetlui ierarhia națională, la toate categoriile, open, grupe, clase, echipe, clasamentele fiind dominate, înainte de start, de piloții de la A.C.M. Sport Reșița, Lucien Hora, Ovidiu Zaberca și Mircea Pădurean.

Rectifica

Cu toate acestea, din discuțiile purtate cu ei am reținut că vor renunța la orice strategie și vor alerga să realizeze timpi cât mai buni fiindcă nu mai au ce pierde și vor să câștige simpatia iubitorilor sportului cu motor, mai precis să o completeze, fiindcă ei sunt recunoscuți, la nivel național, pentru modul în care slujesc automobilismul românesc.

„Carosabilul e bun, traseul este unul foarte frumos, de viteză, tehnic, avantajos și pentru spectatori, dornici de curse veritabile, ne-a declarat Lucien Hora. Pentru mine, traseul nu este doar unul dintre cele mai spectaculoase, ci și unul mai special. Acolo am luat prima cupă, nu din carieră, ci din activitate. Cariera e la Doman. Era în anul 1996. Revenind la cursa de la Râșnov, am înțeles că și vremea va fi cu noi, va fi cald, soare. Vreau să le transmit celor care ne susțin și ne simpatizează, că va fi o ultimă etapă în care reșițenii vor confirma anul 2014, cu victorii la general, la grupe, la clase, echipe. Apropo de echipă, ne va lipsi Horațiu Ionescu Cristea, din motive personale. Dar, matematic, suntem învingători. Regretatul Werner Hirschvogel avea o vorbă: «Toate locurile, măi băiete, le avem asigurate». În ceea ce privește mașinile, situația este sub control. Ovidiu Zaberca s-a dus în Ungaria, să-și schimbe cutia de viteze. La ultima etapă i s-a stricat, și a trebuit să meargă cu una de serie. Are ambiția să facă încă o cursă foarte bună, fiindcă anul trecut Onoriu a cam făcut glume, spunând că el vine doar la ultima etapă, ca să învingă, să vadă nivelul celorlalți concurenți. Ovidiu s-a supărat, și, deși are locul asigurat la grupă, nu vrea să-i mai dea un prilej de acest gen. Iar în ceea ce îl privește pe Mircea Pădurean, va merge în nota lui, la nivelul maxim al mașinii pe care o pilotează. În concluzie, repet, ne ducem la Râșnov să concurăm pentru noi, în primul rând, pentru plăcerea de a pilota, și să demonstrăm că merităm locurile pe care le ocupăm în campionat“.

Echipa A.C.M. Sport Reșița, piloți și mecanici, va porni spre Râșnov vineri, 10 octombrie, la primele ore ale dimineții.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa: N-am, frate, un buzunar atat de mare!
REŞIŢA - Întrucât nu s-a căzut la pace cu AquaCaraş, conducerea municipalităţii crede că, pentru apa de ploaie, [...] mai multe »
Sper ca ISU nu a auzit ca pica tencuiala, sa luati si amenda!
REŞIŢA - Acesta este „ajutorul“ pe care directoarea Casei Corpului Didactic Caraş-Severin l-a primit de la [...] mai multe »
Peste 1.500 de reclamatii telefonice in opt luni
REŞIŢA - Acesta este bilanţul sesizărilor telefonice adresate de reşiţeni Direcţiei de Poliţie Locală a [...] mai multe »
Emotiile sunt mai mari la volan, decat atunci cand sunt in fata publicului
REŞIŢA - Mărturisea tânărul artist Victor Ioan, cel care zilele trecute şi-a vernisat cea de-a IV-a expoziţie de [...] mai multe »
In valsul toamnei se strivesc temeri…
REȘIȚA - În foşnetul paşilor ce se pierd în arămiul năucitor al unui covor de frunze se strivesc orice temeri [...] mai multe »
Fara porci, capre sau oi, la targul de la Racasdia
RĂCĂŞDIA - De la jumătatea lunii iulie, toate târgurile de animale din judeţ sunt închise. Măsura a fost luată [...] mai multe »
Daniel Boambes este un primar optimist
CONSTANTIN DAICOVICIU - De altfel, primarul comunei Constantin Daicoviciu mai consideră că pesimismul şi [...] mai multe »
Cititorii CAON, revoltati de taierile din padurile carasene!
CARAȘ-SEVERIN - Un cititor fidel ne-a trimis pe adresa redacţiei câteva imagini de pe drumul spre Semenic, cuvintele [...] mai multe »
15 turisti rataciti pe Tarcu! Salvamontistii, misiune cu succes!
MUNȚII ȚARCU - Acțiune dificilă a salvamontiștilor de pe Muntele Mic sâmbătă seara: nu mai puțin de 15 persoane [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou