Reactualizat la:

Pierderile termoficarii dispar odata cu tevile

Pierderile termoficarii dispar odata cu tevile
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – În sfârşit, termoficarea reşiţeană a ieşit pe profit. Asta după ce s-a închis şi a rămas fără conducte…

 (2 comentarii)

Rectifica

Chiar dacă pare un paradox, povestea CET-urilor care s-au succedat pe malurile Bârzavei nu se mai încheie. Mai mult decât atât, deşi se părea că toate CET-urile s-au născut pentru a înregistra pierderi, activitatea de termoficare a ieşit în sfârşit pe plus, deşi distribuirea de agent termic în sistem centralizat a fost întreruptă, iar conductele au fost tăiate…

Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa, explică: „Activitatea SC TermoServ CET se desfăşoară bine, n-am avut niciun fel de probleme, putem vorbi şi de un oarecare profit, iar cu privire la celelalte societăţi – perdante, vechi, aici fac trimitere la CET 2010 –, pierderea a fost stabilită. CET 2010 este o societate care nu-şi mai desfăşoară activitatea efectiv, iar CET Energotermul este intrată în faliment, de această societate se ocupă acel lichidator. Pentru că, aşa cum am precizat şi cu alte ocazii, este nevoie de valorificarea a tot ceea ce are CET Energotermul pentru a fi plătiţi creditorii. Dar această decizie nu ne aparţine, am înţeles că în oraş lucrează o firmă din Constanţa, cel puţin ca urmare a unei licitaţii“.

Potrivit actelor puse la dispoziţie de municipalitate, în 2014, SC CET TermoServ CET a avut o cifră de afaceri de 1.463.238 lei, înregistrând un profit net de 13.292 lei. Tot anul trecut, SC CET 2010 Reşiţa SRL a avut o cifră de afaceri de 2.678.158 lei, înregistrând o pierdere de 740.202 lei. Şi chiar dacă am fi crezut că vechiul operator a murit, aleşii urbei au votat un buget de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al CET 2010, aflate în insolvenţă. Potrivit hotărârii consilierilor locali, veniturile vor egala cheltuielile şi se vor situa în jurul cifrei de 130.000 de lei. Evident, potrivit estimării, pierderile vor fi zero.

 



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Carasenii se pot trata la mai multe centre de permanenta
CARAŞ-SEVERIN - O rectificare bugetară a alocat judeţului resursele necesare inclusiv pentru deschiderea de noi centre. mai multe »
Calatorie in Resita de altadata
REȘIȚA - Societatea Transport Urban Reşiţa, operatorul de transport al municipalităţii, ne invită într-o altfel [...] mai multe »
Olariu: La liceul nostru, elevii nu vor pierde ani din viata
CARANSEBEŞ - Nou apărut în peisajul învățământului caransebeșean, Liceul Tehnologic Max Ausnit, care [...] mai multe »
Primii pasi pentru reabilitarea termica a Spitalului Judetean
REŞIŢA - Miercuri, 19 septembrie, au fost semnate contractele de finanţare pentru două din cele patru proiecte pe [...] mai multe »
Si-au abandonat rablele in drumul mare
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a continuat şi anul acesta să ia măsuri împotriva celor care-şi uită [...] mai multe »
Mocioalca a semnat pentru demisia lui Dragnea
CARAŞ-SEVERIN - Mulţi dintre „greii“ PSD cer demisia imediată a preşedintelui formaţiunii politice, Liviu Dragnea. mai multe »
Funicular Aventura Park Resita
REŞIŢA - Primarul Ioan Popa spunea că, în pofida vorbelor din târg, pe funicular nu se va da frâu liber [...] mai multe »
Da, vor fi finalizati peste 250 de km de drum
CARAŞ-SEVERIN - Sau cel puţin asta susţine şeful PSD Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, întărind spusele [...] mai multe »
Profesorii de la Trandafir Cocarla, suparati pe colegii de la Traian Doda
CARANSEBEŞ - Supărarea a ieșit la iveală în timpul dialogului pentru introducerea învățământului dual în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou