Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Reprezentanți ai Ministerului Mediului, de la agențiile de protecție a mediului Bihor, Satu Mare, Teleorman, Olt și Timiș, de la Asociația pentru Protecția Liliecilor din România, Asociația Speologică Exploratorii, de la administrațiile parcurilor din județ, de la primării cărășene, ocoale silvice și autorități cu atribuții în control au vizitat, zilele acestea, câteva peșteri din județ care au beneficiat de proiecte pentru conservarea habitatelor.

Așa cum ați putut citi în paginile Jurnal CS, luni, 22 mai, județul nostru a găzduit popasul Caravanei LIFE 25 de ani. Evenimentul, organizat în cadrul proiectului privind conservarea habitatului 8310 din Situl Natura 2000 Cheile Nerei – Beuşniţa, a început în Sasca Română, fiind urmat de o vizită în peştera Ponor Uscat. Ulterior au fost vizitate habitatele prioritare din zonele umede ale Porţilor de Fier pentru o activitate demonstrativă în Aria de Protecție Specială Avifaunistică Pojejena – Divici și Parcul Natural Porţile de FierPeștera Gaura cu Muscă.

În cadrul evenimentului a fost prezentată o retrospectivă a proiectelor derulate prin Programul LIFE, a modului în care acestea au contribuit la protejarea și îmbunătățirea calității mediului, la oprirea tendinței de declin al biodiversității, precum şi la punerea în aplicare a politicilor și a legislației Uniunii în domeniul mediului și al climei. Scopul evenimentului a fost acela de informare a factorilor interesaţi cu privire la impactul activităţilor antropice asupra patrimoniului natural, o mai bună informare a societății civile, a ONG-urilor și a actorilor locali.