Reactualizat la:

Peste cinci milioane de euro, atrase la Sasca Montana

Peste cinci milioane de euro, atrase la Sasca Montana
Scris de R.B.N - SASCA MONTANĂ – Banii vor fi cheltuiţi pentru ca locuitorii satelor Potoc, Slatina Nera şi Bogodinţ să se poată bucura de condiţii mai bune de trai. Asta după ce, în urmă cu două zile, primarul Ion Poplicean a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, contractele de finanţare pentru alimentare cu apă şi reţea de canalizare în Potoc, Slatina Nera şi Bogodinţ, localităţi arondate comunei Sasca Montană.

Valoarea investiţiei se ridică la suma de 25 de milioane de lei. Entuziasmat, Poplicean ne-a declarat că, fără sprijinul primit de la Bucureşti, aceste lucrările nu ar fi prins niciodată contur. Pe de altă parte, edilul a mai precizat că, în cel mult o lună, se va deplasa din nou la Ministerul Dezvoltării, pentru a semna un nou contract de finanţare. De această dată, este vorba despre reabilitarea şi modernizarea dispensarului din Sasca Montană.

La rândul său, şeful PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, susţine că, în ciuda previziunilor sumbre şi criticilor dese, toate contractele de finanţare semnate de primarii cărăşeni „arată că PSD îşi face treaba“. „Sumele ce se preconizează că vor veni în Caraş-Severin, investiţiile care se vor face certifică atât speranţele cărăşenilor cât şi activitatea noastră de oameni politici“, ne-a declarat liderul cărăşean al PSD.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Vă rugăm să ne ajutați!
BĂILE HERCULANE - Acestea au fost cuvintele exprimate de doi turişti rătăciți în apropierea stațiunii Băile [...] mai multe »
Doi cărăşeni, căutaţi de autorităţi
CARAŞ-SEVERIN - Oamenii legii anunţă că sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 9.30, la Mâtnicu Mare, se [...] mai multe »
DN6, închis două nopţi, lângă Teregova
TEREGOVA - În nopțile de 22 spre 23 aprilie şi de 23 spre 24 aprilie, între orele 0.00 şi 3.00, DN6 va fi închis, [...] mai multe »
Zece mii de joburi și un miliard de euro în zona de Vest!
VEST - Acesta este bilanțul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, care a marcat în cadru oficial, joi, 18 [...] mai multe »
Donație Rotary pentru spital: două monitoare la Pediatrie! Urmează un dermatom!
CARANSEBEȘ - Clubul Rotary Caransebeș a venit iarăși cu aparatură nouă la spital, în cadrul proiectului pe care-l [...] mai multe »
Restricţii de circulaţie în zona centrală
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană atenţionează conducătorii auto vizavi de faptul că vor fi instituite măsuri [...] mai multe »
La Reşiţa, îţi iei bilet de autobuz dintr-o atingere
REŞIŢA. Societatea Transport Urban Reşiţa a finalizat montarea aparatelor care le permit reşiţenilor să-şi ia [...] mai multe »
Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în judeţ
REŞIŢA - Întrunit în şedinţă extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat [...] mai multe »
Atenție, șoferi! Trafic oprit pe DN6, după Zăgujeni!
ZĂGUJENI - Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN 6 Caransebeş – [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou