Reactualizat la:

Peste 7.500 de caraseni, bolnavi de cancer

Peste 7.500 de caraseni, bolnavi de cancer
REŞIŢA – În Caraş-Severin, miile de pacienţi cu afecţiuni oncologice sunt monitorizaţi de un singur specialist.

Rectifica

În repetate rânduri s-a încercat creionarea unor hărţi la nivelul judeţelor care să evidenţieze o posibilă legătură între anumite zone şi tipuri de cancer care se întâlnesc pe teritoriul respectiv.

Cu toate acestea, specialiştii consideră că un asemenea studiu nu poate fi relevant în condiţiile în care nu se regăsesc creşteri sensibile ale numărului de cazuri. În Caraş-Severin, monitorizarea poate fi făcută cu uşurinţă, în condiţiile în care un singur specialist oncolog se ocupă de respectivele afecţiuni, ajutat de un hematolog. Dr. Melania Bengulescu susţine că datele reflectate la nivel de județ clasează Caraş-Severinul pe un loc mediu sau chiar sub-mediu privind incidenţa cancerului la nivel naţional.

„Raportările faţă de anii trecuţi nu arată creşteri anormale în anumite zone ale judeţului, nici pe anumite tipuri de cancer, nici ca număr de cazuri. Faţă de alte afecţiuni, morbiditatea cancerului se regăseşte pe locul cinci, mult în urma celor cardiovasculare, atât în județ cât şi la nivel naţional. Nu este relevant un studiu legat de factori de risc cum ar fi zonele mult discutate – Ciudanoviţa, Brădişoru de Jos – unde monitorizările permanente nu au scos la iveală creşteri ale numărului de cazuri create de radioactivitatea din sol raportate la alte zone ale judeţului”, ne-a declarat medicul oncolog.

Raportarea efectuată de dr. Bengulescu Direcţiei de Sănătate Publică judeţeană pentru anul 2013 arată că au rămas în evidenţă 7.667 cărăşeni cu afecţiuni oncologice, cazurile noi ridicându-se la 742 (440 în mediul urban şi 302 în mediul rural).

Anul trecut au decedat 520 de astfel de pacienţi. Pe primul loc ca incidenţă şi număr de pacienţi se află cancerul de sân cu 1.437 de pacienţi rămaşi în evidenţă, 77 de pacienţi noi (51 din mediul urban). Topul urmează cu cancerul de col uterin, cu 1.141 de pacienţi în evidenţă, 44 cazuri noi (mai multe cu patru în mediul rural), cel bronhopulmonar, cu 103 pacienţi noi (57 în urban) şi 685 rămaşi în evidenţă. Urmează în top cancerul colorectal, cu 656 pacienţi rămaşi în evidenţă, 78 noi (55 urban), cancerul de vezică urinară cu 450 de pacienţi, 46 de cazuri noi anul trecut (22 urban şi 24 rural), după care cele de prostată, stomac, ficat etc.

„Nici în zona Moldova Nouă, unde sterilul ar putea pune teoretic probleme nu am regăsit o creştere a cazurilor. Comparativ cu acum zece ani, în județ a crescut numărul de pacienţi cu cancer al aparatului digestiv, cel mai probabil din cauza alimentaţiei defectuoase. Ca mortalitate, rămâne pe un loc important cancerul brohnopulmonar, atât la bărbaţi, cât şi la femei, şi în mediul urban şi în cel rural, iar asta deoarece doamnele au preluat obiceiul fumatului. Ca evoluţie pe sexe, bărbaţii sunt mai expuşi la noxe, şi testările sau screening-ul au redus oarecum incidenţa asupra femeilor. La sat incidenţa e mai mică, şi din cauza aerului mai curat, a alimentaţiei sănătoase, dar poate fi o cauză şi accesul mai greu la serviciile medicale de testare”, a mai adăugat dr. Melania Bengulescu. O hartă ad-hoc ar arăta o creştere cu o marjă de la 5 la 20% a numărului de pacienţi în cele opt oraşe ale judeţului faţă de celelalte localităţi.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou