Cei mai mulţi tineri, 149, au depus solicitări de reevaluare la proba scrisă obligatorie a profilului. Dintre aceştia, 44 au contestat notele la Istorie, 33 la Matematică (profilul Mate-Info), unul la Matematică (Pedagogic), 26 la Matematică (Ştiinţele Naturii) şi 45 la examenul la Matematică (profilul Tehnic). Alţi 146 de tineri s-au declarat nemulţumiţi de punctajul obţinut la Limba şi literatura română. 98 au cerut reevaluarea lucrărilor de la profilul real şi 48 de la profilul uman. Pentru proba la alegere a profilului şi specializării au fost înregistrate 112 contestaţii. Dintre acestea, 21 sunt pentru examenul la Anatomie şi fiziologie umană genetică şi ecologie umană; 37 pentru Biologie vegetală şi animală; 20 la geografie; 27 la examenul la Informatică MIC C/C++; patru la Logică, argumentare şi comunicare şi câte un elev şi-a contestat nota obţinută la examenul la Informatică MI Pascal, Psihologie, respectiv Chimie anorganică TEH Nivel I/II. Acestea vor fi soluţionate în perioada următoare, iar rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 16 iulie.
Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro