Reactualizat la:

Peste 1.000 de fermieri dau bani inapoi la APIA

Peste 1.000 de fermieri dau bani inapoi la APIA
Scris de Roxana Bălan Nafiru - CARAŞ-SEVERIN – O estimare financiară eronată bagă mâna în buzunarele crescătorilor de animale! Cu sau fără voia lor, cărăşenii sunt obligaţi să returneze o parte din subvenţia încasată pe 2017.

Rectifica

Zilele acestea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură recalculează sumele pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) şi Ajutorul naţional tranzitoriu (ANT). La nivel judeţean, recalcularea se face pentru 1.500 de fermieri, care urmează să-şi primească deciziile cu noile cuantumuri, în cel mult două săptămâni. Cum s-a ajuns în această situaţie, dar şi de ce crescătorii de animale trebuie să returneze acum o parte din sumele încasate anul trecut pentru sprijinul cuplat pe cap de vacă de lapte şi de carne, precum şi pentru ajutoarele naţionale tranzitorii, aflăm de la Dumitru Stepanescu, directorul APIA Caraş-Severin: „Estimarea financiară făcută pentru SCZ şi ANT a fost mai mare cu câţiva euro, şi cum la nivel naţional au rămas neplătiţi aproximativ 2.000 de fermieri, a fost necesară această recalculare. La momentul la care s-a făcut estimarea, probabil, nu au fost încheiate toate controalele din teritoriu, pe care centrele judeţene APIA le fac în colaborare cu alte instituţii, iar cei de la Bucureşti nu aveau date certe referitore la efectivele de animale, la momentul la care România trebuia să trimită raportul la Comisia Europeană. Şi astfel, estimarea făcută la nivel de ţară s-a dovedit a fi cu câteva zeci de mii de euro mai mare decât ce exista în cont. Negăsindu-se o altă sursă de bani, s-a luat decizia să se refacă calculul şi să se aloce un alt cuantum pe cap de vacă, atât la vaca de lapte cât şi la vaca de carne, precum şi la ajutorul naţional tranzitoriu“.

Şeful APIA Caraş-Severin mai spune că sumele ce trebuie restituite de fermieri nu sunt mari, însă banii vor fi înapoiaţi cu sau fără voia acestora. „În Caraş-Severin, recalculăm subvenţiile pentru 1.000 – 1.500 de fermieri. Nu sunt sume foarte mari, care să aibă un impact atât de puternic asupra subvenţiilor obţinute de fermieri. Probabil, într-o săptămână, oamenii vor primi deciziile cu noile cuantumuri. Nu ştiu exact cum vor fi returnaţi banii, pentru că sunt mai multe modalităţi. Se pot returna voluntar, dacă aceştia înţeleg că s-a făcut calculul greşit, se pot face contestaţii la procesele verbale întocmite pentru debit ori se pot face compensaţii din valoarea subvenţiei pe care fermierii o obţin în 2018. Cea mai gravă şi de neconceput măsură, zic eu, este transmiterea către Agenția Națională de Administrare Fiscală pentru executare silită. Dar nu se va ajunge aici! Oamenii au cereri depuse şi pe 2018 şi se face compensarea sumei respective din cererea pe anul în curs“, a concluzionat Stepanescu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Braconaj şi arme confiscate noaptea, la Ocna de Fier
OCNA DE FIER - Trei persoane au fost puse sub control judiciar şi patru arme au fost confiscate după o urmărire [...] mai multe »
Vela: Nu agreez duplicitatea lui Purea şi înţeleg depresia lui Mocioalcă
CARAȘ-SEVERIN - După ce Paul Purea (PMP) și Ion Mocioalcă (Pro România) nu au gustat inițiativa liberală de [...] mai multe »
Nu mai e consilier, dar vine la masa aleșilor locali
CARAȘ-SEVERIN - Cu mandatul revocat de prefectul Matei Lupu încă din data de 13 martie, fostul consilier liberal Ioan [...] mai multe »
Mocioalcă: Sper că aleşii PSD nu vor intra în jocul celor doi: ea şi el!
CARAŞ-SEVERIN - Ionuţ Popovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, a cărui schimbare din funcţie o vor [...] mai multe »
Purea: „Nu îmi face plăcere propunerea liberalilor“
CARAŞ-SEVERIN - Consilierul judeţean Paul Purea ne-a declarat, în urma apariţiei articolului „Liberalii vor să [...] mai multe »
Încep lucrările pe drumurile judeţene din Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Având în vedere aprobarea bugetului de stat pe anul 2019, precum și faptul că anul acesta județul [...] mai multe »
Mulţi reşiţeni vor şi în zona lor Raiul promis de Primărie
REŞIŢA - Schimbarea la faţă a peisajului urban, deja vizibilă în unele zone ale municipiului, i-a făcut pe mulţi [...] mai multe »
Liberalii vor să plece Popovici, dar îl susţin pe Purea
CARAŞ-SEVERIN - Consilierii judeţeni liberali au iniţiat un proiect de hotărâre prin care vor schimbarea din [...] mai multe »
Amenzi de peste 164.000 de lei, în şapte ore
CARAŞ-SEVERIN - Chiar dacă fluiditatea traficului atinge cote alarmante pe alte meleaguri, viteza pare să fie şi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou