REŞIŢA – Atât specialiştii cât şi medicii de familie îşi găsesc loc fie la SMURD, fie în localităţile cărăşene. De la înfiinţarea serviciului SMURD acesta a putut funcţiona cu paramedici calificaţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ şi asistenţi medicali cu specializarea urgenţă.
De la începutul acestei săptămâni, au trecut examenul trei medici rezidenţi ce vor activa în cadrul UPU – SMURD. „Aceştia au luat examenul de rezidenţiat care s-a desfăşurat la nivel naţional şi au contract pe perioadă nedeterminată. Cei trei nu sunt din Reşiţa şi au primit repartiţia aici. Am discutat cu ei să aflu disponibilitatea lor de a se întoarce în judeţ, pentru că acest lucru nu se întâmplă foarte des după terminarea rezidenţiatului. La nivel declarativ, aceştia au spus că vin şi că vor să se stabilească aici, că le place oraşul. Asta ţine şi de administraţia locală, ca să ţină de aceşti medici. Cei trei sunt specialişti în medicină de urgenţă, o specialitate pe care o aleg foarte puţini în ţară. După atâţia ani, putem răsufla uşuraţi şi pentru faptul că avem un medic la ambulanţă la Bozovici, un fiu al comunei care a decis să se întoarcă la vatră“, a precizat dr. Dragoş Luca (foto), directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Caraş-Severin.
Ambulanţele de tip C care au sosit pentru dotarea SMURD Caraş-Severin trebuie încadrate cu personal acreditat, respectiv medici, acestea fiind pentru Terapie Intensivă.
„În Caraş-Severin activează peste 170 de medici de familie. Stăm foarte bine faţă de alte judeţe. Spre exemplu, dacă n-am avut niciodată medic la Gârnic, acum avem. Medicul de la Sicheviţa a plecat la Berzasca, dar acolo va veni un medic din Gorj, la Cornereva a venit un medic ce a lucrat un an la Londra şi avem acoperire. Concentrarea mare e pe Reşiţa şi Caransebeş, urmată de Oraviţa şi Oţelu Roşu“, a mai amintit dr. Dragoş Luca.
Flavius Rotariu