Reactualizat la:

Persoanele cu handicap grav raman fara bani!

Persoanele cu handicap grav raman fara bani!
REŞIŢA – În cazul Reşiţei, rectificarea bugetară a lăsat pe dinafară sumele aferente plăţilor inclusiv către asistenţii acestei categorii de persoane.

 (2 comentarii)

Acest final de august aduce veşti deloc bune persoanelor cu handicap grav şi asistenţilor personali ai acestora. Şi asta pentru că, în urma rectificării bugetare, Primăria Reşiţa nu a fost cuprinsă în sumele alocate acoperirii salariilor asistenţilor personali şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap grav.

„Prin urmare, administraţia publică locală, la iniţiativa domnului primar Mihai Stepanescu, a solicitat fonduri pentru plata acestor prestaţii sociale instituţiilor publice abilitate în domeniu, respectiv Guvernul României, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Administraţia Finanţelor Publice Reşiţa. Prestaţiile financiare pentru persoanele cu handicap au fost asigurate de la bugetul de stat doar pentru primul semestru al anului 2013″, se arată într-un comunicat remis redacţiei. Trebuie precizat faptul că de mai multe ori, municipalitatea le-a plătit acestor oameni banii, chiar dacă bugetul a venit mai târziu.

„În prezent, fondurile necesare pentru plata salariilor şi indemnizaţiilor au fost epuizate. În consecinţă, Primăria municipiului Reşiţa nu poate achita din bugetul local, pentru următoarele cinci luni, suma de aproximativ 460.000 de lei lunar”, se mai arată în documentul citat.

Antoniu Mocanu

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou