Reactualizat la:

Permisele auto, doar pentru unii

Permisele auto, doar pentru unii
REŞIŢA – Ministerul Sănătăţii a publicat, recent, un proiect vizând noi reguli legate de obţinerea permisului de conducere.

 (5 comentarii)

Rectifica

Persoanele cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută, cu afecţiuni neurologice grave, cu crize de epilepsie sau alte tulburări subite ale stării de conştienţă, alcoolicii şi consumatorii de droguri nu vor mai putea obţine permise auto şi nici nu îşi vor mai putea reînnoi vechiul permis, în cazul în care deţin deja unul.

Proiectul, vizând normele minime pentru aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, stabileşte că, în cazul în care există suspiciuni că o persoană ar putea avea o boală incompatibilă cu obţinerea permisului de conducere, comisia de examinare poate obliga candidatul să facă un examen medical de specialitate.

În cazul în care se urmăreşte obţinerea permisului de conducere grupa 1 – pentru motociclete simple sau cu ataş, scutere, autovehicule cu şi fără remorcă, a căror masă totală maxim autorizată nu depăşeşte 3.500 kg – trebuie să treacă de un examen medical în cazul în care devine evident, la întocmirea formalităţilor sau în timpul probelor, că prezintă anumite afecţiunile medicale.

Cei care urmăresc să obţină un permis de conducere grupa 2, profesionişti (pentru vehicule din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E), sunt obligaţi la examene medicale înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere, precum şi ori de câte ori şi-l reînnoiesc.

De asemenea, în cazul în care există motive de îndoială în legătură cu acuitatea vizuală a aspiranţilor la permis, aceştia sunt examinaţi de o unitate de asistenţă medicală autorizată. În plus, nu vor mai fi emise sau reînnoite permisele de conducere pentru cei care sunt sensibili la contraste sau care suferă de diplopie (vedere dublă).

În aceeaşi situaţie se află şi cei care suferă de afecţiuni sau anormalităţi ale aparatului locomotor ce fac periculoasă conducerea unui autovehicul, cei cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută, cu afecţiuni neurologice grave – în afara cazurilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat –, cu crize de epilepsie, tulburări mentale grave, dar şi cei care sunt dependenţi de alcool sau sunt incapabili să se abţină de la consumul de alcool atunci când conduc, şi cei care consumă constant droguri.

În schimb, cei cu insuficienţă renală gravă sau care au suferit un transplant de organe ori un implant artificial, care nu le afectează capacitatea de a conduce, vor putea obţine permisul. Ei trebuie, după caz, să prezinte avize medicale şi să efectueze controale periodice. Cei care suferă de epilepsie vor putea obţine permisul pentru categoria 1 doar după ce au trecut 10 ani fără crize şi medicamente…



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Oxigen pentru spitalul din Caransebeș!
CARANSEBEȘ - A doua unitate spitalicească din județ va avea la începutul anului viitor o nouă stație de oxigen [...] mai multe »
Cu arma la firmă
CARANSEBEŞ - În timpul unui control pe linie economică la o societate comercială din Caransebeş, poliţiştii au [...] mai multe »
A traversat pentru ultima dată
PRIGOR - O femeie de 83 de ani din Borlovenii Noi şi-a pierdut viaţa luni seară în urma unui accident produs în [...] mai multe »
Nu îşi permite nimeni să pună beţe în roate pe Semenic
CARAŞ-SEVERIN - Asta susţinea preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu, când a fost întrebat dacă [...] mai multe »
Primăria Băile Herculane are conturile blocate
BĂILE HERCULANE - Şi asta până la achitarea către Banca Comercială Română a sumei de 378.941,41 lei. Nu va fi [...] mai multe »
Smederevo – 50: toamnă poetică fără cusur!
REȘIȚA - România a fost reprezentată de poetul reșițean (invitat a doua oară) Octavian Doclin, dar și de poeții [...] mai multe »
Cancerul de sân, tot mai prezent în Caraș-Severin
REȘIȚA - Peste 8.000 de cazuri de cancer se înregistrează în județ, din care peste 15 procente sunt reprezentate [...] mai multe »
A intrat cu maşina în TIR
CARANSEBEŞ - O persoană a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs la miezul nopţii de duminică spre [...] mai multe »
„Babeş-Bolyai“ ar putea absorbi „Eftimie Murgu“
REŞIŢA - Conducerea forului universitar reşiţean a luat decizia de a demara negocierile cu cei de Cluj, în vederea [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou