Reactualizat la:

Performanța, premiată la Caransebeș

Performanța, premiată la Caransebeș
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – 55 de elevi și sportivi performanți ai Caransebeșului, câștigători sau participanți la olimpiadele naționale, au fost premiați de Primărie și Consiliul Local, în cadrul unei gale de excelență.

 (2 comentarii)

Rectifica

Amfitrion, nimeni altul decât primarul Felix Borcean, care le-a înmânat tinerilor diplomele și premiile aferente pentru că au pus Caransebeșul pe harta națională a performanței, indiferent că vorbim de limba și literatura română, religie, engleza, matematică sau sport.

„Îi felicit pe toți pentru rezultatele deosebite, trebuia să se întâmple un astfel de eveniment, cu atât mai mult cu cât eu sunt și profesor, eu cred că acești tineri sunt principala resursă a comunității noastre și trebuie premiată. Am avut un buget total de 14.400 de lei pentru aceste premii, fiind împărțite în funcție de performanță: medalie de aur – 500 de lei, argint – 400 de lei, bronz 300 de lei și participare la faza națională 200 de lei. Nu știu dacă aceste premii îi ambiționează pe tineri, știu doar că recompensa este meritată”, a spus primarul Felix Borcean, amfitrionul manifestării. Au fost șapte premii I la olimpiadele naționale, două premii II, cinci premii III, opt premii speciale, dar și alte 33 de participări.

Tot în cadrul galei găzduite de Casa de Cultură, trei dintre cei mai reputați antrenori caransebeșeni, Cristian Dragomir (atletism), Dumitru Toc (lupte) și Ion Radu (judo) au intrat în posesia titlului de „Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș”, ca o recunoaștere a performanțelor obținute de-a lungul anilor pentru sportul din municipiu.

Nu au fost uitați, de asemenea, nici tinerii care au împlinit 18 ani în ultimul trimestru, cărora le-au fost înmânate diplomele de cetățeni majori ai Caransebeșului.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Platforma „Arome proprii“ are încă cinci producători cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - De acest spaţiu virtual de promovare, pus la dispoziţie producătorilor din regiunea de Vest, [...] mai multe »
Cine îngrijeşte bătrânii Austriei, plăteşte…
CARAŞ-SEVERIN - Cei mai mulţi cărăşeni care pleacă, legal, din Caraş-Severin, la muncă în străinătate, sunt [...] mai multe »
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou