Reactualizat la:

Performanta are viitor

Performanta are viitor
Scris de M.C. - MOLDOVA NOUĂ – Prima etapă a proiectului „Performanța Are Viitor”, derulat de Federația Română de Fotbal, a avut loc recent la Moldova Nouă. Această inițiativă de scouting își propune să sporească șansele tinerilor din mediul rural cu vârste între 10 și 14 ani de a se face remarcați și de a avea acces la o pregătire sportivă la cele mai bune standarde.

Selecția la care au participat o sută de copii a fost supervizată de foștii internaționali Miodrag Belodedici, revenit în locul unde a făcut primii pași în cariera sa de fotbalist, Jean Vlădoiu  şi Gheorghiţă Geolgău. Au fost prezenţi copii de la Reşiţa, Caransebeş, Moldova Nouă, Oraviţa, Belobreşca, Berzasca, Ramna, Slatina Timiş, Sicheviţa, Padina Matei, Jitin, Greoni, Lupac, Răcăşdia, Cărbunari, dar şi vecini din judeţele limitrofe (Timişoara, Şimian, Orşova, Vînju Mare), care au apreciat iniţiativa federală derulată cu sprijinul Primăriei Moldova Nouă şi AJF Caraş-Severin.

Acţiunea l-a avut câștigător pe mijlocaşul stânga Răzvan Ionuț Andrei, de 14 ani, din Moldova Nouă, care este elevul lui Constantin şi Nicolae Tismănariu (AS Dunărea Moldova Nouă) încă din anul 2011, de când  Andrei joacă fotbal, fiind legitimat la echipa de pe Clisura Dunării. Cei 11 tineri selectați până la finalul caravanei vor fi premiați cu o excursie la Barcelona și vor beneficia de un cantonament profesionist alături de echipa națională de fotbal a României. Următoarea etapă a proiectului va avea loc pe 28 august, la Bascov, în județul Argeș.

Foto: Facebook Federația Română de Fotbal

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Gugulanii iubesc sportul mintii
CARANSEBEȘ - Campionatul Municipiului Caransebeș la șah s-a bucurat de un real succes. mai multe »
Zece medalii la Cupa Shorin Ryu
REȘIȚA - Reșițenii s-au remarcat la competiția de karate de la Târgoviște. mai multe »
Muncitorul – Informatica, diferenta de valoare
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița a pierdut luni, 20 noiembrie, cu scorul de 3-10  partida în fața [...] mai multe »
Piticii atomici s-au remarcat la Deva
REȘIȚA - Luptătorii reșițeni, printre laureații Cupei Cetate Deva. mai multe »
Muncitorul intalneste Informatica
REȘIȚA - Echipa de futsal Muncitorul Reșița întâlnește luni, 20 noiembrie, formația Informatica Timișoara, [...] mai multe »
Rosso-nerii au cedat în fata liderului
REȘIȚA – În etapa a IX-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, CSM Școlar Reșița – CSM Oradea 28-34 [...] mai multe »
Victorie importanta pentru CSU Resita
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Crișul Chișineu-Criș - CSU Reșița 21-25 [...] mai multe »
Caransebesul, egal cu Lipova, in amical
CARANSEBEȘ - ACS Viitorul 1913 Caransebeş – Şoimii Lipova 1-1 (0-0), într-un amical pe Municipalul din Parcul [...] mai multe »
Daniel Oprita: Trebuie sa speram in continuare
REȘIȚA – După victoria cu CSU Craiova II, antrenorul Daniel Oprița crede în continuare în șansele Reșiței de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou