Reactualizat la:

Percheziţii la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa

Percheziţii la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – Potrivit oficialilor forului, anchetatorii nu au oferit celor vizaţi un motiv, acţiunea vizând mai mult ridicarea de înscrisuri.

 (27 comentarii)

O serie de percheziţii au demarat joi, 9 iulie, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, sub organizarea Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul Jandarmeriei Române. Iar procurorii şi mascaţii au pătruns în mai multe cabinete ale profesorilor pentru a ridica probe.

Potrivit prof.univ.dr.ing. Doina Frunzăverde, rectorul universităţii – care nu este în localitate –, deocamdată oamenii legii n-au oferit niciun motiv pentru care derulează aceste acţiuni: „Am vorbit cu dl. prorector Ioan Ruja, care a văzut mandatul, şi mi-a spus că în conţinutul acestuia nu se specifică clar un motiv, fiind precizată doar ridicarea de înscrisuri. Însă pe măsură ce se derulează aceste percheziţii, au adus noi mandate, care vizează mai multe cadre didactice, însă tot fără a oferi un motiv clar. Sunt vizaţi profesori de istorie, de drept, dar şi de alte discipline. (…) În urmă cu doi ani am mai trecut prin aşa ceva, însă după toate percheziţiile n-au găsit nimic“.

Potrivit conducerii forului, fiind vorba totuşi despre acţiuni coordonate de structuri din capitală, este posibil ca acestea să fi demarat în urma unei sesizări. Rectorul universităţii reşiţene s-a arătat puţin contrariat de organizarea percheziţiilor acum, în plină perioadă de practică a studenţilor, mai ales că sesiunile s-au încheiat de ceva vreme. Plus că mai sunt doar câteva zile până la deschiderea sesiunii de vară a admiterii…

UPDATE:

DGA explică, într-un comunicat, că au fost efectuate 18 percheziţii – unele la sediul instituţiei educaţionale, altele la domiciliul unor cadre didactice din judeţ –, coordonate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, au fost puse în executare 32 de mandate de aducere, atât pentru suspecţi, cât şi pentru martori.

„În cursul anului 2015, persoanele suspecte – cadre didactice universitare şi studenţi –, au săvârşit diverse infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare şi dare de mită, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă – elaborate şi susţinute în anii anteriori – contra unor sume de bani percepute de la cursanţi, cuprinse între 300 şi 400 de euro pe lucrare. În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI“, se arată în documentul citat.


Rectifica



Comentarii 27

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
In doua sate din comuna Iablanita se va turna asfalt
IABLANIŢA - Iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil din primăvara anului viitor, proiectul privind [...] mai multe »
Primaria Resita a decernat premiile curateniei
REŞIŢA - În plină toamnă, municipalitatea de pe Bârzava răsplăteşte asociaţiile de proprietari care au fost [...] mai multe »
Rafuiala in trafic, trasa in dosar penal
CONSTANTIN DAICOVICIU - Şoferii a două autoturisme l-au şicanat în trafic pe al treilea, incidentul fiind presărat [...] mai multe »
Carasul nu e atins de criza nationala de citostatice
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită vigilenţei medicului şef al Secţiei de Oncologie, dr. Melania Bengulescu, care a [...] mai multe »
Accident mortal la Caransebes
CARANSEBEȘ - Un tânăr de 25 de ani a murit, după ce a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de un copac, [...] mai multe »
Cu sau fara voia lor, carasenii continua sa munceasca la negru
REŞIŢA - Controalele inspectorilor de muncă scot la iveală faptul că angajatorii sfidează, cu bună ştiinţă, [...] mai multe »
Participare onorabila a sahistilor de la Muncitorul
REȘIȚA - Participarea echipei masculine de șah a Muncitorului Reșița la recentul Campionat Național pe echipe - [...] mai multe »
Dascalii caraseni au la dispozitie un auxiliar de geografie locala
REŞIŢA - Proaspăt ieşit de sub tiparul Editurii Sitech din Craiova, manualul, gândit şi redactat de prof. [...] mai multe »
Am vrea bani, dar am taia frunze
REŞIŢA - Unii îşi caută de lucru de frică să nu-şi piardă „socialul“. Însă apropiaţii spun despre ei că [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou