Reactualizat la:

Au gasit mai mult decat cautau

Au gasit mai mult decat cautau
Scris de F.R. - CARAȘ-SEVERIN – O amplă desfășurare de forțe a demarat în dimineața de miercuri, 29 martie în orașul Bocșa și localitățile apropiate. Au fost puse în aplicare 36 de mandate de aducere și au fost descoperite 240 de mii de țigarete fără documente legale.

Rectifica

„Este vorba despre 55 de percheziții în desfășurare, la care participă lucrători ai Serviciului de Combatere a Crimei Organizate (SCCO) și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Caraș-Severin, SCCO Timiș și Arad, jandarmii de la Gruparea Mobilă Timișoara, Serviciul Acțiuni Speciale. Motivul acestor acțiuni este destructurarea unor grupări specializate în contrabanda cu țigări. Până la ora 9.00, au fost găsite țigări, arme și carne de vânat“, ne-a declarat agentul șef adjunct Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

În fapt, începând din octombrie 2015, în zona orașului Bocșa și a localităților rurale limitrofe, fiecare grupare infracțională ar fi acționat pe 3 paliere: aprovizionare, transport/depozitare și distribuție cu țigări provenite din Serbia și Ucraina. Membrii palierului de distribuție au fost surprinși de polițiști în timp ce vindeau țigări provenite din contrabandă. Totodată, a fost capturat un transport de țigări provenite din contrabandă, fiind confiscate aproximativ 40.000 de țigarete.

Persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii asimilată infracţiunii de contrabandă și colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T.– B.T. Caraș-Severin, în vederea audierii.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
S-au saturat! Protest al soferilor exasperati de drumurile din Valea Almajului
BOZOVICI - Zeci de șoferi din Valea Almăjului au protestat la Bozovici, duminică la prânz, față de situația [...] mai multe »
Casa Muncitoreasca reinvie! Dar nu pentru spectacole, ci pentru Cadastru
REŞIŢA - Pe terenul pe care până în 2002 a funcţionat Casa Muncitorească, Oficiul de Cadastru și Publicitate [...] mai multe »
Doua sculpturi de la Caransebes au ajuns la castel
CARANSEBEȘ - Nu orice castel, ci este vorba despre Castelul Cantacuzino din Buşteni, care găzduieşte până în 24 [...] mai multe »
Caras-Severinul, in coada clasamentului ofertelor de munca
CARAȘ-SEVERIN - Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, judeţul Caraş-Severin a intrat în a [...] mai multe »
Primul examen scris pentru absolventii de liceu
CARAŞ-SEVERIN - Probele scrise ale examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018, încep luni, [...] mai multe »
Lugojean accidentat pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - S-a întâmplat sâmbătă, după festivitatea de premiere a competiției sportive „Muntele Mic Vertical [...] mai multe »
Contestatiile nu au schimbat procentul notelor peste cinci
CARAŞ-SEVERIN - Rezultatele finale la Evaluarea Naţională au fost afişate, iar procentul absolvenţilor de gimnaziu [...] mai multe »
Tabugan nu vrea un ALDE de mana a doua
REŞIŢA - Deputatul cărăşean este noul preşedinte al ALDE Caraş-Severin, Ionela Kovacs rămânând [...] mai multe »
Parada fustelor pe bicicleta
REŞIŢA - Asociaţia Bike Attack invită doamnele şi domnişoarele la o plimbare cu bicicleta. Evenimentul „Skirt [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou