Reactualizat la:

Percheziţii DIICOT în judeţ

Percheziţii DIICOT în judeţ
Procurorii DIICOT au efectuat percheziţii la mai multe locuinţe din Ciclova Montană, Ticvaniu Mare şi Oraviţa. Şase poliţişti de frontieră şi trei contrabandişti au fost aduşi la Reşiţa pentru audieri, ei fiind suspectaţi de trafic cu ţigări.

 (17 comentarii)

Rectifica

Joi dimineaţă, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, în baza delegării procurorului DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, au efectuat trei percheziţii domiciliare şi a luat măsuri pentru punerea în aplicare a nouă mandate de aducere, activităţi ce sunt desfăşurate într-o cauză privind destructurarea unui grup infracţional organizat, implicat în săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, din sfera contrabandei cu ţigări.

Cei reţinuţi joi se pare că au legături cu un grup infracţional ai căror membri au fost arestaţi în luna septembrie a anului trecut. Contrabandiştii aveau rute speciale de a introduce ţigările peste fâşia verde, marfa fiind transportată cu tractoarele sau ATV-urile.

De dimineaţă şi până în jurul orei 14, suspecţii au fost aduşi, cate unul, la sediul biroului teritorial, pentru audieri.

„Persoanele care au făcut obiectul acestor activităţi, urmează a fi conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru. Cercetările sunt în curs de desfăşurare.

Purtătorul de cuvânt al IJPF Caraş-Severin, Iasmina Maghiar, a spus: „Pentru că acest caz ţine de DIICOT, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră nu poate comenta ancheta în desfăşurare“.

„Cei nouă se află în acest moment la sediul Biroului Teritorial DIICOT Caraş-Severin pentru audieri“, ne-a declarat Carmen Vrânceanu, şefa Biroului.

Vom reveni cu mai multe amănunte.



Comentarii 17

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Una din patru şcoli cărăşene n-are autorizaţie
CARAŞ-SEVERIN - Şi lipsesc atât autorizaţia sanitară de funcţionare, cât şi cea de securitate la incendiu. Este [...] mai multe »
La Caransebeș, conductele de apă se sparg mai ceva ca baloanele
CARANSEBEŞ - Cititorii JCS și Caon.ro continuă să ne trimită imagini cu străzile Caransebeșului pe care apa curge [...] mai multe »
Verdictul rectificării bugetare, așteptat cu înfrigurare
CARAŞ-SEVERIN - La sfârşitul lunii august, primăriile vor primi bani în urma rectificării bugetare. Sumele [...] mai multe »
De la Dorel, la Strâmbă-Canale de Reşiţa
REŞIŢA - Un Strâmbă-Canale a fost reclamat, zilele trecute, într-o postare pe Facebook a fostului arhitect al [...] mai multe »
A lovit o femeie și a fugit de la locul accidentului
REȘIȚA - S-a întâmplat duminică, în jurul orei 18, pe str. Rândul Trei din Reșița, unde s-a produs un accident [...] mai multe »
Cine butonează, rămâne fără permis
CARAŞ-SEVERIN - Fără telefoane sau alte dispozitive mobile, capabile de înregistrare sau redare text, foto sau [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou