REŞIŢA – Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie va decide, în cadrul unei şedinţe a Biroului federal din data de 23 aprilie, momentul exact al declanşării grevei generale timp de o zi în administraţia publică locală din România.
După aceasta, participanţii vor stabili şi data declanşării grevei generale pe termen nelimitat. Sindicaliştii solicită reglementarea şi liberalizarea acordării (începând cu anul 2015) a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii. De asemenea, se solicită creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
„În prima zi din Săptămâna Patimilor s-a publicat Legea nr. 71/2015 privind salarizarea bugetarilor în anul 2015. Prin această lege ordonanța inițială a fost modificată după voia onor parlamentarilor, important în ceea ce priveşte caracterul lor fiind primul punct – personalul (…) care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții (…) va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Sună bine, nu-i aşa? Aşa au crezut mulţi naivi. Numai că textul de mai sus se aplică doar pentru personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, Consiliului Concurentei și al Curții de Conturi. Mumă pentru unii, ciumă (în continuare) pentru alții“, a precizat Marian Apostol, preşedintele Cartel Alfa Caraş-Severin.