Reactualizat la:

Pentru o zi, toamna s-a mutat la Dezeşti

Pentru o zi, toamna s-a mutat la Dezeşti
FÎRLIUG – Târgul de la Dezeşti a fost un bun prilej pentru ca producătorii din zonă să-şi vândă marfa.

 (6 comentarii)

Rectifica

Fructe şi legume proaspete, brânzeturi şi preparate din carne, miere şi răchie de prună, toate produse în gospodăriile localnicilor din zona Fîrliug, au putut fi degustate şi cumpărate, la sfârşitul săptămânii trecute, la târgul de Dezeşti.

Ansamblurile folclorice „Semenicul“ şi „Mlădiţe Fîrliugene“ au deschis sâmbătă, 11 septembrie, cea de-a doua ediţie a manifestării „Zilele Recoltei“, eveniment organizat de Primăria Fîrliug, cu sprijinul Camerei Agricole Caraş-Severin. Târgul de produse agricole a fost organizat în piaţa din centrul satului Dezeşti, la care au participat producători din Fîrliug, Ticvaniu Mare, Bocşa şi, lucru mai puţin obişnuit, din Reşiţa. De fapt, este vorba despre un apicultor, pe numele său Trandafir Tămăşilă, care a adus un produs nou pe piaţa românească şi nu numai. Este vorba de ciocolată caldă, sută la sută naturală, din 30% cacao pudră şi 70% miere naturală.

Producătorii din Fîrliug şi satul aparţinător comunei, Dezeşti, au expus legumele pentru care au trudit aproape un an întreg: roşii, ardei, gogoşari şi vinete. „Mari, frumoase, sănătoase şi naturale“, după cum se lăuda un fîrliugean. Un alt sector a fost ocupat de crescătorii de animale, care au venit la târg cu lapte, brânză, smântână, carne şi preparate din carne de capră. A surprins în mod plăcut dotarea locaţiei cu instalaţii frigorifice pentru păstrarea acestor produse. Iar lângă ei, renumita răchie de Fîrliug. Chiar dacă nu a fost un an optim pentru agricultură, în general, oamenii sunt totuşi mulţumiţi, deşi producţia, dar mai ales calitatea, nu a fost pe măsura aşteptărilor. Iată ce ne spune Petru Moldovan din Dezeşti: „Răchia cu care am venit azi la piaţă e din prună de vară. A fost un an foarte sărac, însuşi calitatea răchiei a avut de suferit. Ploile şi seceta au forţat procesul de coacere al fructelor, iar zaharurile nu s-au format în fruct aşa cum ar fi trebuit, motiv pentru care răchia e mult mai slabă ca în alţi ani. Vă dau şi un exemplu. Dacă în 2009 răchia ieşea la o tărie medie de 30-36 de grade, anul acesta este de maximum 27 de grade“.

Printre cei mai entuziasmaţi oameni prezenţi la târg s-a dovedit a fi Ion Borduz, primarul comunei Fîrliug, omul care a avut iniţiativa organizării acestui eveniment, ce tinde să devină tradiţie. „Mă bucur că şi în acest an am reuşit să adun în acelaşi loc producători din mai multe locuri din judeţ, demonstrând în acest fel că la nivelul Consiliului Local şi al Primăriei Fîrliug există interes pentru revigorarea sectorului agricol. Vă reamintesc că la nivelul comunei noastre există oameni care au apelat la fonduri europene, cum este viceprimarul Cornel Negariu, Mihai Havrileţ ori Doru Marcovici, care au pus pe picioare afaceri în domeniul agricol. Acest târg e o dovadă a hărniciei bănăţenilor noştri“.

Nu au lipsit de la eveniment nici autorităţile judeţene: prefectul Octavian Ţunea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, senatorul Iosif Secăşan, şeful SC Pieţe SRL Reşiţa, Adrian Damian, şi ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole Caraş-Severin, un permanent sprijin pentru primarii din judeţ care organizează astfel de târguri agricole.

Roxana Nafiru



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Doi urmăriţi naţional, prinşi în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Poliţiştii cărăşeni au reuşit să prindă, în judeţul nostru, doi bărbaţi pe numele cărora [...] mai multe »
Cuc distruge istoria feroviară a Banatului de Munte
CARAȘ-SEVERIN - Asta susține Marcel Vela, care i-a adresat mai multe întrebări ministrului Transporturilor de la [...] mai multe »
În căutarea morilor de apă prin satele cărăşene
PĂLTINIȘ - Asociaţia Acasă în Banat a demarat proiectul „Ţara Morilor de Apă“, cofinanţat de Consiliul [...] mai multe »
A fost nevoie, în primul rând, de muncă
CARAŞ-SEVERIN - Cei doi absolvenţi de gimnaziu şi cei doi liceeni din Caraş-Severin care au obținut medii de 10 la [...] mai multe »
Vela nu se lasă! Continuă lupta pentru „copiii fără copilărie”
CARAȘ-SEVERIN - Senatorul PNL de Caraș-Severin a inițiat o nouă propunere legislativă pentru a îndrepta [...] mai multe »
Dormeau în post! Primarul le-a stricat somnul!
CARANSEBȘ - Este vorba de mai mulți polițiști locali din Caransebeș, de serviciu sâmbătă noaptea, surprinși de [...] mai multe »
Poliţia n-o mai caută pe Bianca
BOCŞA - Poliţia judeţului ne aminteşte de tânăra de 15 ani dată dispărută inclusiv prin mass-media în 10 [...] mai multe »
Dan Barna promite că va fi un preşedinte „full time“
REŞIŢA - Acesta este şi motivul pentru care candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale a venit la Reşiţa cu [...] mai multe »
Iluminat public modern pentru Moldova Nouă
MOLDOVA NOUĂ - Iar pentru asta a fost semnat un contract de aproape 11 milioane de lei, bani din care se va moderniza [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou