Reactualizat la:

Pentru o zi, la Mehadia a fost numai miere

Pentru o zi, la Mehadia a fost numai miere
MEHADIA – Apicultori din şase judeţe au participat la primul curs de formare profesională organizat de Camera Agricolă.

Rectifica

Timp de o zi, la sfârşitul săptămânii trecute, la Mehadia, şi-au dat întâlnire peste o sută de apicultori din sud-vestul ţării. Pentru prima dată de la constituirea sa în actuala formulă, Camera Agricolă Caraş-Severin (fostul Oficiu Judeţean de Consultanţă Agricolă) a organizat un curs de formare profesională în meseria de apicultor.

El se desfăşoară pe şase module, pe durata a trei luni, timp în care cursanţii sunt instruiţi atât teoretic cât şi practic. Despre importanţa unui astfel de curs, directorul coordonator al Camerei Agricole, ing. Pavel Nefir spune: „De-a lungul celor trei luni, cursanţii iau contact cu tehnologia creşterii albinelor, se familiarizează cu baza meliferă şi polenizarea culturilor de albine, cu zooigiena şi medicina veterinară, cu apicultura ecologică, dar şi cu elemente primare de contabilitate şi gestiune economică. Toate aceste detalii sunt necesare în contextul integrării României în Uniunea Europeană“.

La sfârşitul celor 88 de ore de teorie şi 216 de practică, absolvenţii vor primi un certificat pentru meseria de apicultor. Cu acest document se poate profesa în oricare ţară din UE. Mai mult, pe baza lui apicultorii au drepturi să acceseze fonduri europene şi măsuri de sprijin susţinute de UE şi Guvernul României. În primul rând este vorba despre proiecte ale fermelor de subzistenţă şi de modernizarea exploataţiilor apicole prin achiziţionarea de utilaje noi.

La deschiderea cursului au participat apicultori din judeţele Caraş-Severin, Dolj, Mehedinţi, Timiş, Arad şi Bihor, primarul comunei Mehadia, Iancu Panduru, reprezentanţi ai Camerei Agricole, ing. Constantin Huza, responsabil de curs, drd. ing. Liviu Munteanu, iar din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Adrian Pascu, şef serviciu.

Roxana Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Munca la negru rămâne în floare
CARAŞ-SEVERIN - Putem desprinde asta din raportul activităţii desfăşurate de Inspectoratul Teritorial de Muncă [...] mai multe »
Jurnaliştii şi cărţile lor la Universitate
REŞIŢA - Este un alt eveniment cuprins în proiectul „30 de ani de presă liberă în Banatul Montan“, acesta [...] mai multe »
Luminița Jivan salută adoptarea bugetului
CARAȘ-SEVERIN - Șefa PSD Caraș-Severin consideră că bugetul propus de PSD-ALDE va duce la investiții și dezvoltare mai multe »
Caransebeșul – raiul mașinilor abandonate
CARANSEBEŞ - Nu mai puțin de 110 astfel de vehicule au fost identificate de Poliția Locală Caransebeș în ultimele [...] mai multe »
Marius Cornici, noul inspector şcolar general
CARAŞ-SEVERIN - Directorul Colegiului Economic al „Banatului Montan“ din Reşiţa, Marius Cornici, va fi noul [...] mai multe »
Încă cinci cazuri de gripă, confirmate! Plus un deces la Caransebeș!
REŞIŢA - Patru reşiţeni şi o orăviţeancă au fost spitalizaţi din cauza gripei, cele cinci cazuri noi de [...] mai multe »
Chisăliţă: Bugetul României este echilibrat şi susţine sănătatea, educaţia şi investiţiile
CARAŞ-SEVERIN - Bugetul pe care coaliția PSD-ALDE l-a prezentat în camerele reunite ale Parlamentului este unul cu [...] mai multe »
Cei mai buni elevi reşiţeni la matematică
REŞIŢA - Din cei 90 de elevi participanţi, 13 tineri s-au clasat pe primele trei locuri, trei cu punctaj maxim. mai multe »
Blocul lui Popa este acum al lui Dunca
REŞIŢA - După ce omul de afaceri a preluat o treime din acţiuni, a fost apreciat de primarul Ioan Popa, care a spus [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou