Reactualizat la:

Pentru Directia Silvica Caras-Severin conteaza Educatia Forestiera

Pentru Directia Silvica Caras-Severin conteaza Educatia Forestiera
Scris de L.A. - CARAŞ-SEVERIN – Luna Plantării Arborilor este luna în care acţiunile silviculturale se împletesc cu activităţi publice de popularizare şi educare privind rolul şi importanţa pădurii şi activităţi practice de realizare de plantaţii forestiere, acțiune derulată având deviza “Contează pentru viitor”.

Rectifica

Dacă marţi 27 martie, peste 100 de copii de la Colegiul Naţional “Diaconovici – Tietz” Reşiţa au participat la o acţiune de plantare la Ocolul Silvic Reșița, sâmbătă, 31 martie, a fost rândul adulţilor să conteze pentru viitor. În cadrul programului anual al lucrărilor de împăduriri pe care le desfășoară Direcția Silvică Caraș-Severin, am dat ocazia voluntarilor din Reşiţa, Timişoara, Lugoj și Bocşa să planteze 2000 de puieţi de gorun, în baza unui parteneriat încheiat cu Asociaţia „Creştem România Împreună“. La acțiunea desfășurată la Ocolul Silvic Bocșa Română au participat 90 de persoane, printre care reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, ai Gărzii Forestiere Timișoara, ai Gărzii de Mediu Caraș-Severin și ai unor societăți comerciale și organizații neguvernamentale din județ.

„Cei 20 de angajaţi ai Direcției Silvice Caraș-Severin prezenți la acțiune le-au prezentat voluntarilor scopul efectuării acestor lucrări și tehnica de plantare a puieților. Dorinţa participanților la acțiunea de împădurire a fost să conteze pentru viitor prin puieţii pe care i-au plantat, dar şi să stimuleze conștiința forestieră a populației și dezvoltarea respectului faţă de natură, prin însăși exemplul dat de către cei prezenți“, susţine directorul Direcţiei Silvice Caraş-Severin, Daniel Poliţă.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Maimutele cu mantie, cele mai noi atractii la Zoo Resita
REŞIŢA - Reprezentanţii municipalităţii ne informează că au fost aduse exemplare noi pentru colecţia de animale [...] mai multe »
55 de kilometri de drumuri inchise in judet! La iarna!
CARAŞ-SEVERIN - În şedinţa ordinară de la finele lunii trecute, Consiliul Judeţean a aprobat proiectul de [...] mai multe »
Pensionarii fericiti care pleaca la bai
REŞIŢA - Potrivit alocărilor automate realizate de Casa Judeţeană de Pensii, în baza punctajelor obţinute, în [...] mai multe »
Cum va arata Govandariul cu noul tramvai
REŞIŢA - Specialiştii implicaţi în proiect au pus la dispoziţia publicului un clip care arată cum se va schimba [...] mai multe »
Ghinion pentru spargatorii de autobuze!
REŞIŢA - „Dumnezeu ne-a ajutat şi s-a spart luneta exact la autobuzul cu camere. Şi avem filmarea, avem dovada [...] mai multe »
Autobuzele Resitei fac un pas inainte
REŞIŢA - Mijlocul lui august marchează momentul introducerii autotaxării la Reşiţa. Sistemul va fi funcţional [...] mai multe »
Salonul Diva B & G te scapă de neplăcerile verii!
ADVERTORIAL. Foliculita de piscină, inflamație a foliculului pilos însoțită de o erupție pustuloasă, apare [...] mai multe »
15 august – Adormirea Maicii Domnului
CARAŞ-SEVERIN - Mai multe localități din Caraș-Severin vor fi în sărbătoare, comunităţi întregi ducând mai [...] mai multe »
Asfaltari la foc automat
CARANSEBEȘ - Se întâmplă  la Caransebeș unde, după asfaltarea străzii C.D.Loga, lucrările s-au mutat pe [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou