Reactualizat la:

Pensiuni sub aceeaşi umbrelă

Pensiuni sub aceeaşi umbrelă
REŞIŢA – Modelul sârbesc, un sistem demn de urmat de agroturismul din judeţul Caraş-Severin.

Rectifica

Nici nu treci bine graniţa cu Serbia şi iniţiativa antreprenorială se face simţită. După 10-15 km se văd pensiunile, cramele, micile unităţi de producţie. Totul merge ca „pe bandă“, iar marele câştigător este comunitatea locală.

Colaborare benefică

Aceste aspecte au fost punctate de prof. Olaru în dialogul cu cei nouă proprietari de pensiuni, prezenţi ieri la dezbaterea organizată de Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Caraş-Severin. „Propunem să mergeţi în vizită în Serbia, cei de acolo ar fi încântaţi. Aveţi ce învăţa şi puteţi stabili colaborări transfrontaliere“, a încheiat Olaru. Şi se pare că o asemenea ieşire, care va dura o zi, va putea fi organizată în luna septembrie 2008.

Bazele unei colaborări vor putea fi puse în toamnă. Conducerea OJCA intenţionează „cuplarea Festivalului Răchiei de la noi cu Festivalul Vinului din Serbia“, în exprimarea directorului Pavel Nefir. În acest mod, turiştii sârbi vor veni în Caraş-Severin, iar românii vor putea lua parte la sărbătoarea din ţara vecină.

Puternici, împreună

Din discuţii a reieşit că, pentru a susţine asemenea iniţiative, agroturismul are nevoie de o formă asociativă. Cea mai potrivită este cooperativa, care dă pensiunilor posibilitatea de a desfăşura activităţi comerciale şi le deschide o arie mai largă de desfăşurare.

Pe această bază s-a constituit Cooperativa Agricolă a Proprietarilor de Pensiuni Agroturistice din Banatul Montan (CAPPABM). Cooperativa este condusă de Ilie Boboescu, o are ca trezorier pe dna Laura Loidl, iar sediul provizoriu este la Camera de Comerţ Caraş-Severin.

„Turismul înseamnă activitate de zonă, în care organizarea este necesară pentru a putea realiza trasee turistice şi pachete de servicii. În turism, oricât ai fi de bun, nu poţi realiza nimic de unul singur“, a mai spus Pavel Nefir. În prezent, în judeţ, există aproximativ 50 de pensiuni. Cooperativa înfiinţată ieri va deveni mai puternică pe măsură ce numărul membrilor CAPPABM va creşte.

Ionel Ivaşcu

ionel.ivascu@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Guvernul a dat, aleşii locali au împărţit „de îndată“!
REŞIŢA - N-au stat prea mult pe gânduri şi au votat pe repede înainte proiectele de hotărâre ale Consiliului [...] mai multe »
Domnul primar nu înţelege cum funcționează sistemul de învățământ!
REŞIŢA - Asta spune, într-un comunicat trimis redacţiei, inspectorul şcolar general Marius Cornici, ca o replică [...] mai multe »
Pe aici nu se trece!
REȘIȚA - Vineri dimineaţă, muncitorii lucrau deja de zor pentru reţelele de apă şi canalizare de pe strada Petru [...] mai multe »
Niciun absolvent n-a bătut palma angajării
REȘIȚA - Sala Campus Cafe a Universităţii „Eftimie Murgu“ a găzduit o nouă ediţie a bursei locurilor de [...] mai multe »
Băile Neptun, puse în siguranță de o firmă din Baia Mare
BĂILE HERCULANE - Firma are un portofoliu impresionant în ce privește restaurarea monumentelor istorice și a [...] mai multe »
Ateneul Tineretului, la CJ
REŞIŢA - Imobilul a intrat în patrimoniul Consiliului Județean, după ce s-a câștigat procesul cu lichidatorul [...] mai multe »
Popa dă ultimatum şcolilor restante la căldură
REŞIŢA - Sătul să tot acopere găuri, şeful administrativului reşiţean a vrut să-i pună în gardă pe [...] mai multe »
A sosit a doua tranşă de antigripale
REŞIŢA - Dacă în alţi ani numărul de doze de vaccin antigripal a fost insuficient pentru a acoperi necesarul [...] mai multe »
Cu orașul plin de gunoi de prin vecini, Mălăescu le cere oțelarilor să facă pe Big Brother!
OȚELU ROȘU - Asta dacă nu vor ca administrația din Oțelu Roșu să le dubleze tariful la gunoi, acum cel mai mic [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou