Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor sunt obligaţi să aleagă între două rele.

Din cauză că a fost interzisă poprirea pe pensia lunară pentru acoperirea ratelor la CARP, unii membrii ai organizaţiei care locuiesc în mediul rural sau la depărtare de sediul acesteia pot ajunge să plătească pentru executări. Situaţia a fost prezentată miercuri, de către preşedintele CARP Caraş-Severin, Aurelia Bonţe.

„Aceste Case de Ajutor Reciproc au fost înfiinţate pentru a ajuta bătrânii şi săracii. Am fost anunţată că nu se vor mai face popriri pentru împrumuturile pe care CARP-ul le acordă. Pensia e un drept privat al nostru. Dacă un membru cere expres ca rata să-i fie trasă din pensie, de ce nu s-ar mai putea. Avem cereri de la pensionari din Moldova Nouă sau din sate care nu se pot deplasa să plătească personal ratele amintite. Or, potrivit legii, trebuie să-l acţionez în judecată în aceste condiţii”, a precizat Bonţe.

Preşedintele CARP Caraş-Severin a mai amintit că membrii organizaţiei nu sunt rău-platnici, existând 82% încasări lunare din totalul plăţilor din luna curentă. Din totalul membrilor cotizanţi, peste jumătate au cerut Casei Judeţene de Pensii (CJP) reţinerea lunară a ratelor datorate. „Sunt decisă ca, de la 1 noiembrie, să nu mai acord împrumuturi niciunui membru, decât în limita fondului sau doar cu confirmarea CJP că acceptă poprirea pentru rate”, a mai adăugat Aurelia Bonţe.

Prezent la declaraţiile făcute în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice a fost şi directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii, Dorin Brăilă. Acesta a precizat că, potrivit noului Cod de procedură civilă, executarea silită a oricărui titlu executoriu (cu excepţia creanţelor bugetare) se face doar prin executorul judecătoresc.

„Este o modificare a legii pentru o derogare şi în acest caz, în dezbatere pe site-ul Ministerului Muncii. CARP avea până acum calitatea de executor. Noua derogare ar putea păstra această prevedere şi doamna preşedinte nu va mai trebui să acţioneze în judecată membrii. Dacă nu ar fi venit amendamentul amintit, pensionarii membri ai Casei ar fi putut plăti mai mult executorul decât suma datorată. Noi nu mai putem pune poprire, dar sunt convins că, într-o lună de zile, legea va fi modificată”, a amintit Brăilă. În acest caz, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor va putea avea şi calitatea de executor, ceea ce va degreva membrii de plăţi suplimentare la recuperarea ratelor. Totuşi, acest lucru nu-i scuteşte pe bătrâni de a se deplasa pentru a-şi plăti contrbuţiile la sediul CARP, pentru că decizia care anulează popririle solicitate rămâne în vigoare. Or, celelalte instrumente de plată (cu cardul, online, prin factura telefonului mobil) pot fi scoase de la început din ecuaţie.

Flavius Rotariu