Reactualizat la:

Pensii europene, ritm românesc

Pensii europene, ritm românesc
REŞIŢA – Puţin peste 10% din totalul dosarelor depuse pentru pensii internaţionale au fost rezolvate integral.

Rectifica

Legislaţia europeană aplicată de funcţionari cărăşeni – rezultatul: din totalul de 1.924 de dosare depuse la compartimentul Pensii Internaţionale al Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 octombrie 2009, doar 233 au fost rezolvate integral. Ceea ce înseamnă că s-a rezolvat cam un sfert de dosar pe zi…

Alte 527 dosare au fost rezolvate parţial, în timp ce 1.164 de dosare prăfuite aşteaptă să le vină rândul. Este adevărat că rezolvarea unui astfel de dosar este mult mai complexă faţă de un dosar normal, însă totuşi există oameni care aşteată un semn de la CJP încă de acum doi ani cum ar fi cazul lui O. Munteanu, stabilit în Austria.

„Strategia din acel compartiment trebuie regândită de aşa manieră încât compartimentul să fie cât mai eficient pentru petenţii noştri, fie ei din ţară sau din străinătate. Numărul de dosare reazolvate este prea mic, iar asta nu e bine, mai ales că CJP Caraş-Severin a reuşit să primească, după foarte mult timp calificativul «Bine» din partea CNPAS. Nu ne permitem să coborâm ştacheta!“, a spus pentru Jurnal CS, directorul coordonator al Casei de Pensii, Cătălin Bîcleşanu.

Din totalul de 1.900 de dosare depuse, 1.611 sunt din partea unor cetăţeni care au realizat vechime pe teritoriul judeţului Caraş-Severin şi acum sunt stabiliţi în Germania. Alţi 155 de pensionari stabiliţi în Austria au solicitat Casei de Pensii Caraş-Severin diferite operaţiuni, precum confirmări ale vechimilor realizate. Mai există solicitări şi din Cehia, Ungaria, Spania, Suedia, Franţa, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia sau Suedia.

Anca Preda
anca.preda@informmedia.ro



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cărăşeanul cu 900 de oi şi o poftă de viaţă aparte
DOCLIN - Petru David, de 65 de ani, s-a născut cu oaia-n curte, ne spune râzând. A crescut cu oile de mic și era [...] mai multe »
Suntem urmele lăsate în sufletele altora
REȘIȚA - Putem trăi şi fără să ne pese de ceilalţi, putem trăi fără ca celorlalţi să le pese de noi. Putem [...] mai multe »
Trei iezi cucuieți! Imagini rare din pădurile cărășene
CARAȘ-SEVERIN - Acestea au fost surprinse de iubitorii de natură de la Asociația Wild Caraș-Severin. Potrivit lui [...] mai multe »
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou