Reactualizat la:

Pensia sau salariul?

Pensia sau salariul?
REŞIŢA – Angajaţii instituţiilor publice locale şi cei care lucrează în societăţile comerciale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, ce primesc în acelaşi timp o pensie mai mare de 1.693 lei, trebuie să renunţe până în data de 9 decembrie 2009 la pensie sau salariu.

 (4 comentarii)

Rectifica

Documentele care trebuie depuse la angajator sau, după caz, la Casa de Pensii, vor putea fi descărcate sau consultate site-ul Ministerului Muncii. Guvernul vrea să facă economii, aşa că a decis ca pensionarii cu pensii peste medie, care lucrează şi la stat, trebuie să aleagă: pensia sau salariul!

Ei bine, probabil că majoritatea vor alege pensia, însă problema apare atunci când, odată plecaţi din sistem, pleacă şi postul. Deci, chiar dacă pensionarii se retrag, tinerii nu pot intra în posturile din administraţie, acestea fiind blocate deocamdată. Aşa că, rezultatul acestor acţiuni este unul simplu: pensionarii care munceau rămân acasă, se va face economie cu salariile de care aceştia beneficiau, însă banii economisiţi trebuie să ajungă către bugetul de şomaj, pentru că tot mai mulţi tineri sunt şomeri.

„Persoanele pot cumula pensia cu veniturile salariale numai în situaţia în care pensia netă are un cuantum mai mic sau egal cu salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului. Pentru anul 2009, salariul mediu brut este de 1.693 de lei“, ne-a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin. Astfel, cei care obţin bani din două surse finanţate de către stat şi au o pensie deloc de ignorat, de aproape 1.700 de lei, trebuie să aleagă. Termenul limită pentru exprimarea acestei opţiuni este de 9 decembrie 2009. Până la această dată, pensionarii care cumulează pensia cu salariul de la stat au obligaţia de a-şi exprima în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei şi încetarea raporturilor de muncă sau, după caz, să opteze la menţinerea în plată a uneia dintre pensiile faţă de cuantumul căreia este permis cumulul. În judeţul nostru, nu mai puţin de 79.581 pensionari au pensii mai mici de 1.693 de lei, însă prea puţini au şansa de a mai realiza un venit de la stat. „CJP nu are printre angajaţii săi persoane care să cumuleze pensia cu salariul“, a mai spus Bîcleşanu.



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Cărăşeanul cu 900 de oi şi o poftă de viaţă aparte
DOCLIN - Petru David, de 65 de ani, s-a născut cu oaia-n curte, ne spune râzând. A crescut cu oile de mic și era [...] mai multe »
Suntem urmele lăsate în sufletele altora
REȘIȚA - Putem trăi şi fără să ne pese de ceilalţi, putem trăi fără ca celorlalţi să le pese de noi. Putem [...] mai multe »
Trei iezi cucuieți! Imagini rare din pădurile cărășene
CARAȘ-SEVERIN - Acestea au fost surprinse de iubitorii de natură de la Asociația Wild Caraș-Severin. Potrivit lui [...] mai multe »
Fără vouchere de vacanţă, unii au ales clasicul Văliug
VĂLIUG - Chiar dacă a fost o vreme când reşiţenii ziceau că nu mai au loc de timişoreni în acest loc de [...] mai multe »
Ne năpădesc cartoanele în Centru
REŞIŢA - Nu e vorba despre vreun miliardar de carton în Cetatea de Foc, ci despre cutiile de carton care umplu zona [...] mai multe »
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou