Reactualizat la:

Penny, Lidl si Kaufland, buza-n buza pe malul Barzavei

Penny, Lidl si Kaufland, buza-n buza pe malul Barzavei
Scris de Antoniu Mocanu - REŞIŢA – După realizarea investiţiei clujene din zona CET, reşiţenii s-ar putea bucura de o zonă comercială complexă în inima urbei.

 (3 comentarii)

Rectifica

Discuţiile din jurul complexului CET-Prescom s-au înteţit în ultima perioadă, mai ales că acum administraţia reşiţeană contestă decizia precedentei de a modifica Planul Urbanistic Zonal pe partea de Prescom. Pe scurt, iniţial pe malul Bârzavei trebuia să curgă o zonă verde, o alee de promenadă şi o cale rutieră. Iar abia după trasarea acestora, puteau fi ridicate clădiri, care însă ar fi trebuit să fie cu faţa spre oraş, nu spre parcare. Clădirile existente astăzi, între magazinul Penny şi malul Bârzavei sunt prea aproape de cursul râului, fiind cu spatele spre oraş. În plus, potrivit primarului Ioan Popa, ele erau clădiri provizorii – cabină portar, magazie, garaje –, care trebuiau demolate. Însă ele nu doar că n-au fost dărâmate, dar au primit şi etaj, totul fără autorizaţie. Viceprimarul Vasile Paul sublinia faptul că e inadmisibil ca pe o structură slabă, cu o fundaţie de nici 10 centimetri, să faci şi etaj. Şi, culmea, clădirile sunt ridicate pe zona care este în proprietatea Primăriei! În plus, „rezolvarea“ zonei Prescom ar pune probeme de accesibilitate spre zona CET.

PUZ-ul actual a modificat vechiul document, pentru a lăsa clădirile deja construite acolo, stricând practic întraga concepţie de sistematizare a zonei. Proprietarul zonei „are să ne dea o restanţă de vreo sută de mii de lei impozite pe aceste clădiri“, spune primarul. Dacă administraţia reşiţeană va reuşi anularea noului PUZ modificator şi revenirea la cel iniţial, promite să treacă la demolarea acestor clădiri de pe malul Bârzavei, aflate în prezent sub sechestru DNA

„În clădirile respective, îşi are sediul Eco Bau, care se ocupă de parcări, (…) firma din Severin care a construit deponeul de la Lupac, firma Mirianei Mircov, lichidator. Există Green Ecobauer, care se ocupă de gunoiul din judeţ (…) Să nu încercăm să ne ascundem după deget că nu putem. Să nu încercăm să facem morală! Doresc să aducem Reşiţa înapoi reşiţenilor şi fiecare să-şi vadă de bucătăria lui şi să-şi facă treaba lui“, consideră Ioan Popa. Potrivit edilului, parcela de la CET a fost preluată de o firmă din Cluj, care a dobândit în proprietate şi podul de la Enel. Însă oamenii promit că vor amenaja spaţiul verde, aleea de promenadă şi drumul aferent, vor moderniza podul şi-l vor dona Primăriei cu tot cu teren.

Şi dacă se tot vorbea de demolarea Penny, nu doar că ea nu se va întâmpla. Ba mai mult, pe lângă Penny şi galeria comercială de pe platforma Prescom, în zonă CET vor mai apărea alte două „cutii“, cum numeşte Ioan Popa magazinele de acest gen. Ar putea fi vorba despre un Lidl şi un Kaufland, care vor fi adăpostite de un complex în formă de „U“, unul dintre braţe urmând să fie completat cu magazine specifice galeriilor Kaufland.



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Carantina la Spitalul Judetean din Resita
REȘIȚA - Şeful UPU, medicul Emil Bunda, susţine că la Reșița toată lumea este în carantină, toate [...] mai multe »
Dragobetele le-a sagetat inima resitenilor
REŞIŢA - Ziua de vineri a fost una specială şi pentru elevii din municipiu. Aceştia au sărbătorit iubirea şi [...] mai multe »
Politia, cu ochii pe Independentei
REŞIŢA - Un control de rutină a demarat, în după-amiaza zilei de vineri, 23 februarie, la scurt timp după ora [...] mai multe »
Cifrele lui Irimia trantesc aritmetica lui Dascalu
CARANSEBEȘ - Directorul economic al municipalității caransebeșene, Horia Irimia, demontează afirmațiile [...] mai multe »
Vanatoarea de ruine continua la Resita
REŞIŢA - Şi anul acesta, municipalitatea reşiţeană caută imobilele căzute în ruină, lăsate în paragină, [...] mai multe »
Ceasul al 12-lea pentru turismul carasean
REŞIŢA - Consideră Nadia Potoceanu, preşedintele fundaţiei reşiţene Activity, vizavi de iniţiativele care se [...] mai multe »
Pasi pentru reabilitarea Vilei Koch
REŞIŢA - Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Casa [...] mai multe »
Petrecere 3 în 1 pentru persoanele varstnice
REȘIȚA - În prag de primăvară, bunicii și părinții noștri au sărbătorit ca în tinerețe Dragobetele, 1 și 8 [...] mai multe »
Zambete si autocunoastere in Jurnalul de weekend
CARAȘ-SEVERIN - Cititorii Jurnal de Caraş-Severin pot răsfoi o nouă ediţie a Jurnalului de weekend! mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou