REŞIŢA – Chiar şi aşa, datornicii la Fisc nu vor mai plăti penalităţi de întârziere la fel de mari ca până acum.
De luna aceasta, cine întârzie cu plata dărilor către Fisc va avea de plătit penalităţi de întârziere de 0,02% din prima zi de după data scadenţei. Spre deosebire de perioada anterioară, când primele 30 de zile nu atrăgeau majorări. Însă după noile reguli, penalităţile ajung la doar 7,3% pe an, faţă de vechile norme, care stabileau majorări de 15 procente după doar 91 de zile…
Sistemul a fost introdus de luna aceasta, printr-o modificare adusă Codului de procedură fiscală, iar majorarea este calculată pe numărul de zile, incluzând-o şi pe cea în care se face plata.
Până luna trecută, nivelul penalităţilor de întârziere era calculat diferit, în funcţie de perioada de întârziere. Astfel, dacă datoria era achitată în primele 30 de zile de la scadenţă, nu era percepută nicio penalitate de întârziere. Dacă dările erau achitate între 31 şi 90 de zile de la scadenţă, se datora o penalitate de 5%, iar dacă plata se făcea după 91 de zile, penalitatea era de 15%. Cu alte cuvinte, contribuabilii erau stimulaţi să achite fie în primele 30 de zile, fie în 90 de zile. În cazul întârzierilor mai mari de 91 de zile, nu era nicio modalitate de a stimula plata.
Chiar dacă introduce calculul penalităţilor chiar din prima zi de după termenul scadenţei, noul sistem nu este la fel de împovărător ca precedentul.
Nu trebuie uitat faptul că penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor, care rămân aplicabile în procent de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Se consideră că dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat prin neachitarea la timp a obligaţiilor.
Pentru obligaţiile de plată cu scadenţa anterioară datei de 1 iulie, penalităţile se percep după vechile norme.
Antoniu Mocanu