Reactualizat la:

Pe urmele silicoanelor, la Resita

Pe urmele silicoanelor, la Resita
REŞIŢA – Campania de control iniţiată de CNAS în urma situaţiei de la Spitalul de arşi a ajuns şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Rectifica

Controalele demarate în 77 de spitale la nivel naţional vizează în principal secţiile de chirurgie şi vor fi verificate, printre altele, decontările pentru serviciile medicale şi modul în care sunt făcute internările. Verificările sunt făcute de echipele mixte formate din reprezentanţi ai CAS şi DSP. Acestea vor avea ca obiectiv verificarea modului în care sunt realizate decontările pentru serviciile medicale din spitale, după declanşarea scandalului privind decontările ilegale pentru operaţii făcute la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală. Controalele se vor încheia în 30 mai.

„Noua serie de controale vizează secţiile de chirurgie, ORL şi ginecologie şi reprezintă o consecinţă a ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti la Spitalul de arşi. Sunt verificate internările, externările, diagnosticele, tratamentele aplicate, justificarea cheltuielilor, lista de pacienţi, programările etc”, ne-a declarat dr. Dumitru Secăşan, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa.

Potrivit unor informații oficiale, Direcţia generală de monitorizare, control şi antifraudă din CNAS, (care şi-a început activitatea în decembrie 2013) a efectuat, în primul trimestru al acestui an, controale la 1.700 furnizori de servicii sanitare, în urma acestor acţiuni fiind recuperaţi 3,5 milioane de lei.

„În momentul în care totul este obiectiv şi corect, acţiunile de acestcă tip sunt justificate. Mai mult, în urma controalelor şi discuţiilor de acest tip toată lumea are de câştigat. În principiu, se verifică ce lucrăm”, a mai adăugat dr. Secăşan.

Potrivit ministrului Sănătăţii, controalele privind decontările pentru serviciile medicale se vor extinde în toate spitalele şi vor fi purtate discuţii cu pacienţii prin sondaj pentru a a fi depistate raportările false.

„Am avut discuţii cu şefii celor trei secţii vizate din Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa – singurul cărăşean din lista celor 77 – şi am verificat foile de observaţii pe primul trimestru al acestui an. Am cerut, de asemenea, registrele privind lista de aşteptare. E vorba de o asemenea listă doar la chirurgie şi am constatat că termenul de aşteptare nu depăşeşte 5-6 zile. Trebuie menţionat faptul că, o dată la şase luni, CJAS efectuează controale la toate spitalele din județ, iar tematica de acum este una de control de fond. La finalul lunii se va încheia campania şi ministrul va decide dacă este ceva de făcut”, ne-a declarat Nicolae Drăgan, coordonatorul echipei de control, şeful corpului de control din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Elevii de la Liceul „Max Ausnit“, sponsorizaţi cu câte 1800 de euro/an
ADVERTORIAL. O firmă privată din domeniul aviaţiei, ce a vrut să îşi păstreze anonimatul, sponsorizează 10 elevi [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou