Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – 13 a picat, 14 a trecut, iar Guvernul a făcut deja prima remaniere când nici măcar nu se obişnuiseră proaspeţii miniştri cu birourile lor.

Mulţimea a primit capul lui Moţoc… pardon, Iordache, dar chiar şi aşa grupuri din ambele tabere, mai mici sau mai mari, încă protestează şi pe străzi mai trec oameni cu banderole albe, în timp ce social-democraţii ameninţă cu propriile lor manifestaţii „de amploare“, care să le arate ălora vânduţi lui Soroş şi multinaţionalelor cum se protestează temeinic şi organizat; vorbe goale şi umflat în pene la spartul târgului, pentru că au atâta minte să-şi dea seama că astfel de mişcări n-ar face altceva decât să-i scoată din nou pe ceilalţi în stradă, poate chiar şi mai mulţi ca data trecută. Adică ultimul lucru de care are acum nevoie Dragnea, un individ deştept dealtfel, care nu vrea să i se cânte iar pe la geamuri refrenul cu „Demisia!“, cu atât mai mult cu cât până şi unii dintre colegii săi au început să-l fredoneze; deocamdată, doar în surdină. Tronul i se clatină serios, forţându-l să treacă la represalii contra celor care nu au luat poziţia ghiocelului în faţa sa. Pesediştii simt sânge şi-i dau târcoale celui care, până mai ieri, părea stăpânul absolut al partidului şi care îşi dă seama că Bucureştiul nu e Alexandria. Oare Geoană şi Ponta or fi zâmbind acum?

Aşa că actualul şef al PSD are nevoie disperată de timp pentru ca să-şi poată epura în linişte partidul şi să-şi consolideze poziţia, nu să fie forţat să-l sacrifice şi pe Grindeanu pentru asta; fireşte că se va ajunge şi la asta la un moment dat, că doar nu l-a pus la Victoria pe viaţă, dar o va face atunci când va avea el chef şi va avea ceva serios de câştigat de pe urma asta. Deocamdată, Grindeanu încă e util acolo unde e, ţinându-i scaunul cald şefului. Mai ales că omul îşi face treaba ca la carte. Deocamdată… Ar fi extrem de ironic ca, în buna tradiţie pesedistă, la un moment dat să-i tragă chiar el scaunul de sub fund actualului stăpân, nu? E o ipoteză, deşi eu îl văd pe Sorin Grindeanu având o altă gândire, una ce îl va ajuta să facă parte din ceea ce se cheamă viitorul PSD.

Cam atât după cele mai mari proteste din România postdecembristă (o realizare pe care, fără-ndoială, Liviu Dragnea o va omite din CV-ul său). Acum e rândul liniştii tensionate, în care coaliţia şi protestatarii (căci opoziţia nici nu a contat) se vor urmări suspicioşi aşteptând primul pas greşit. Doar nu credeaţi că s-a terminat…