CARAŞ-SEVERIN – Asta spunea şeful PNL, Marcel Vela, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Reşiţa.
Întrebat ce decizii a mai luat vizavi de primarii comunelor Forotic, Ramna şi Grădinari, care au ales să treacă în PSD, şeful liberalilor cărăşeni a spus că vede diferit situaţia acestora. „Primarii din Ramna şi Grădinari au fost şantajaţi politic, de aceea nici nu i-am exclus din partid. Primăriţa de Ramna nu a putut să voteze nimic în Consiliul Local, nici măcar bugetul. Şi atunci avea de ales: ori să meargă acasă, ori să rămână şi să nu facă nimic, ori să facă balet şi câte ceva pentru comună. A fost şantajată politic, iar dovada acestui şantaj este aceea că după ce a bătut palma cu PSD i s-a votat totul. Primarul de Grădinari a fost ameninţat că nu mai primeşte bani pentru nu ştiu ce proiect, aşa că nu a avut încotro“, a spus Marcel Vela. Cât despre cel de Forotic, liderul PNL a precizat: „Pe el îl dăm cu tot dragul la PSD. Avem de câştigat toţi; PSD câştigă cantitativ, PNL câştigă calitativ“.
Marcel Vela a mai adăugat şi faptul că toţi primarii liberali din judeţ sunt curtaţi de PSD. „PSD Caraş-Severin este ca şi cucu. Nu poate să îşi crească singur pepinieră și ia de la PNL. Eu nu aş lua de la PSD primari pentru că avem pepinieră proprie“, a mai spus Vela.