Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Zilele acestea, medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor au lucrat la foc continuu.La camera de gardă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa au ajuns, în aceste zile, sute de bolnavi. Unii cu traumatisme, fracturi sau contuzii, alţii cu probleme digestive şi cardiace, predominând cele pulmonare, datorită sezonului rece în care ne aflăm. Majoritatea pacienţilor au ajuns pe patul de spital cu febră, dar şi cu dureri de stomac ori stări de vomă, după ce au exagerat cu mâncarea de sărbători.

Alţii au avut nevoie de îngrijiri medicale, datorită consumului de alcool fără măsură. „Spre deosebire de anii trecuţi, zilele acestea ne-am confruntat cu mai multe cazuri de boli respiratorii decât cele digestive. Am avut pacienţi care au acuzat probleme respiratorii, dar au fost şi bolnavi care au ajuns la noi cu stări de greaţă, după ce au consumat acasă fel de fel de preparate culinare cu maioneză. Toate acestea, în combinaţie cu alcoolul i-au adus direct pe patul de spital. Pentru că, după cum bine ştim, sărbătorile la români se încheie abia după Sf. Ion, le recomand oamenilor să fie în continuare atenţi la combinaţiile alimentare. De preferat ar fi să mănânce mai puţin şi mai des“, ne-a declarat Georgeta Călinoiu, medic UPU SMURD.

La sala de naşteri a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Reşiţa a fost linişte în prima şi a doua zi din noul an. În schimb, în 31 decembrie, aici au venit pe lume doi băieţei şi o fetiţă, căreia părinţii îi vor spune Ioana.

Roxana Bălan Nafiru