REȘIȚA – În discuţii întâmplătoare sau când vrei să afli ceva despre cineva, tot ce auzi este un simplu „am văzut pe Facebook, e bine“.
Într-adevăr, în locul virtual al realităţilor care ne plac vezi poze cu prieteni, cunoştinţe, oameni dragi care se simt bine. Îi vezi în vacanţe, la evenimente speciale, în oglindă, în grădină, în locurile preferate din casă. Ba mai mult, vezi oameni despre care ştiai că gândesc într-un anume fel sau mai deloc înconjuraţi de citate care de care mai filosofice, încât te şi miri de câtă profunzime emană. Aparent, te linişteşti: e bine că toată lumea e bine, că totul în jur este frumos, că viaţa e plină de zâmbete, adrenalină, fericire, mulţumire, mâncare, confort, copii iubiţi, vacanţe exotice, părinţi nedivorţaţi. Ce mai? Nici nu prea ştii ce este real: lipsa banilor, noianul de probleme care ne alungă din ţară sau viaţa colorată de pe Facebook.
Adevărul este că totul este real, lumea virtuală fiind cea în care arătăm ceea ce vrem. Acolo vezi mai rar tristeţe, depresii, necazuri, probleme, sărăcie, neputinţă. Vezi prea puţine poze cu rufe murdare, cu oameni palizi de la vreo indigestie, cu buruienile din curte, cu lacrimile copilului care suferă de dorul părinţilor plecaţi. Adică toate acele lucruri sechestrate în lumea palpabilă, acea lume în care nu mai avem timp să bem o cafea cu cineva sau să discutăm normal. Nu ai cum să ştii de pe o reţea de socializare dacă cineva de care îţi pasă este bine cu adevărat. Pe Facebook poţi vedea un om într-o poză superbă făcută pe podul Carol din Praga, dar niciodată nu vei şti dacă în timp ce era acolo nu cumva se gândea să se arunce în Vltava. În spaţiul virtual poţi fi oricine, oricum, orice. Şi prea puţini dintre noi realizăm că deşi lumea virtuală scurtează distanţe, tot ea e cea care îndepărtează oamenii din apropiere.
Nu am cont de Facebook. Momentan. Dar cine ştie, poate cândva o să vreau să ştiu doar cât de fericiţi sunt cei din jur. Sau poate că apăsările altora mă vor obosi şi atunci îmi va fi mai uşor doar să dau likeuri vieţii lor virtuale. Nu am nimic împotriva reţelelor de socializare, doar că mie îmi place mai mult realitatea. Îmi place să râd şi să aud râsete reale, să văd priviri adevărate, indiferent de ceea ce exprimă, să vorbesc direct cu oamenii, să le aud vocea, nu să le citesc postările. Îmi place să simt când exprim sentimente şi stări, păreri şi gânduri într-o realitate în care nu mă mint pe mine. Îmi place să trăiesc în lumea care convinge pe oricine că dincolo de mine sunt tot eu…
Foto: linkedin.com