Reactualizat la:

Pe drumuri mai bune, de la munte la Dunare

Pe drumuri mai bune, de la munte la Dunare
Scris de Flavius Rotariu - REŞIŢA – Consilierii judeţeni au aprobat o serie de investiţii în infrastructura de turism şi transport.

 (2 comentarii)

Rectifica

Printre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean de săptămâna trecută s-a regăsit majorarea capitalului la Schilift SRL – unde CJ este acţionar majoritar – cu 300.000 de lei.

„Este vorba de reamenajarea pârtiei de 1.430 de metri de pe muntele Semenic, realizarea unei instalaţii de nocturnă, achiziţionarea unui Ratrac – utilaj care să bătătorească zăpada pe această pârtie – şi a unei freze care să realizeze accesul din intersecţia cu fostul hotel Gozna şi până la releu. Un alt proiect a fost majorarea cu 150.000 de lei a capitalului unei alte societăţii comerciale a CJ, Eoliana SRL. Este vorba de amenajarea portului de la Pojejena pentru a avea de acolo acces pentru vaporul de agrement pe Dunăre. Vom realiza, prin această amenajare, inclusiv o parte din finanţarea pentru bacul de la Moldova Nouă, pentru transport greu, care va face legătura cu Veliko Gradişte“, a precizat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.

Deşi consilierii PSD s-au abţinut, cele două hotărâri au fost aprobate. Printr-o altă hotărâre, din fondurile CJ vor avea loc investiţii în drumurile judeţene. „Am început să lucrăm pe principalele artere care sunt în grija Consiliului Judeţean. E nevoie de această investiţie pe care o facem, în acest an, din fonduri proprii, nu din cele guvernamentale“, a adăugat Frunzăverde.

Legat de fondurile guvernamentale în baza cărora ar fi trebuit să aibă loc investiţiile la drumurile judeţene, preşedintele CJ şi-a exprimat speranţa ca, în baza promisiunilor de la Bucureşti, după rectificarea din luna iulie – la şase luni de la aprobarea iniţială a bugetului – să fie obţinute în județ şi fonduri din TVA, aşa cum au fost finanţate drumurile judeţene de-a lungul timpului. În cadrul şedinţei, a fost prezentată consilierilor judeţeni şi finanţarea pe care instituţia o acordă ediţiei din acest an a festivalului internaţional de jazz de la Gărâna.

„Finanţăm acest festival aproape integral de la Consiliul Judeţean. Sperăm să atragem şi alţi finanţatori, dar este o acţiune foarte importantă pe care comisia care analizează lista activităţilor culturale a hotărât să o finanţeze. Este practic cel mai important festival de acest gen din România şi din această parte a Europei. Anul acesta vor fi prezenţi şi laureaţi ai premiilor Grammy pentru categoria jazz şi cred că era firesc să punem în valoare şi din acest punct de vedere turistic potenţialul subalpin al zonei Semenic“, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Revolutionarii se plimba ca handicapatii
REŞIŢA - Nu o spunem noi! Asta stabileşte o hotărâre a Consiliului Local Reşiţa, prin care luptătorii şi [...] mai multe »
Chinezii se apropie de Caras-Severin. Incet, dar vin
REŞIŢA - Ambasadorul Chinei la Bucureşti va vizita judeţul în luna februarie a acestui an. Până atunci, [...] mai multe »
Un pistol in plus pentru politistii rutieri
CARAŞ-SEVERIN - Din acest an, vitezomanii ar putea fi prinşi din mers. Din mersul maşinii de poliţie. mai multe »
Cum s-au uscat in doi ani pasiunile verzi
CARAŞ-SEVERIN - În anul 2014, la Reşiţa, ministrul Energiei îi îndemna pe agenţii economici să-şi ia gândul de [...] mai multe »
I-a agatat viata pe marginea drumului
CARANSEBEŞ - O persoană şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs în Caransebeş, la intersecţia [...] mai multe »
BMW lovit puternic pe Independentei
REŞIŢA - Un accident rutier s-a produs marți, la prânz, în zona intersecţiei dintre străzile Independenţei şi [...] mai multe »
Numaratoarea inversa pentru recensamant
REŞIŢA - Câţi reşiţeni mai sunt, câte spaţii locative sunt ocupate efectiv, ce investiţii îşi doresc [...] mai multe »
Judetul Caras-Severin sta prost si la capitolul afaceri
REŞIŢA - O arată o hartă interactivă realizată de o agenție de marketing din Timișoara. Potrivit acesteia se pot [...] mai multe »
Hai afara la zapada!
VĂLIUG - Federația Internațională de Schi a organizat, weekendul trecut, World Snow Day – Ziua Internaţională a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou