Reactualizat la:

Pe centura, mai la toamna

Pe centura, mai la toamna
CARANSEBEŞ – De ceea ce le era frică, nu au scăpat. Caransebeşenii mai au de suportat traficul greu prin interiorul municipiului cel puţin două luni de acum înainte.

 (3 comentarii)

Rectifica

Aşa cum mai mulţi specialişti au estimat încă din luna mai, lucrările de reparaţii la centura de ocolire a Caransebeşului vor dura mai mult decât se preconizase iniţial, adică 1 august. De câteva săptămâni, firma Copisa nu mai lucrează la porţiunea închisă traficului rutier, în aşteptarea unor aprobări de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Mai concret, este vorba despre unele soluţii tehnice propuse de constructorul spaniol care au fost respinse de CNADNR.

„Am propus până acum trei soluţii tehnice de reparaţii la pod, toate respinse de Companie, în urmă cu câteva zile am trimis-o pe cea de-a patra, aşteptăm să vedem dacă primim aprobare că să ne putem apuca de lucru”, a spus unicul oficial Copisa găsit marţi pe şantierul ce ar fi trebuit să forfotească de utilaje şi muncitori. Întrebat care este termenul de finalizare a lucrărilor, în cazul în care CNADNR dă acordul pentru soluţia constructorului, oficialul spaniol a fost tranşant: „Două luni”.

În aceste condiţii, locuitorii municipiului vor fi nevoiţi să suporte zgomotul şi poluarea produse de traficul greu, cel puţin până aproape de finalul toamnei, aceasta în cazul fericit în care CNADNR găseşte convenabilă, într-o perioadă cât mai scurtă, soluţia tehnică propusă de cei de la Copisa.

Reamintim că administraţia locală din Caransebeş a propus, pentru protejarea cetăţenilor şi a clădirilor istorice, mai multe variante pentru ca circulaţia maşinilor de mare tonaj să nu se desfăşoare din nou prin interiorul muncipiului, însă niciuna din acestea nu a fost pe placul celor de la CNADNR. Ca urmare, municipalitatea s-a văzut nevoită să aplice o taxă de tranzit tuturor vehiculelor care depăşesc 3,5 tone, fondurile strânse la bugetul local urmând a fi folosite pentru refacerea străzilor afectate de traficul greu.

Nina Curiţa



Comentarii 3

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou