Reactualizat la:

Pe carari de munte cu voluntarii GEC Nera

Pe carari de munte cu voluntarii GEC Nera
REŞIŢA – Un grup de elevi de la liceele „Mihai Novac“ din Oraviţa şi „Mathias Hammer“ din Anina, care activează ca voluntari în cadrul Grupului Ecologic de Colaborare Nera, a efectuat, în perioada 24 – 26 iunie, o acţiune de monitorizare a stării factorilor de mediu între podul Beiului şi lacul Dracului.

 (1 comentariu)

Cu aceeaşi ocazie, voluntarii, împreună cu rangerii Administraţiei Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, au stat de vorbă cu turiştii şi vizitatorii întâlniţi pe traseu, cărora le-au prezentat regulamentul activităţilor antropice din interiorul parcului. Acţiunea voluntarilor GEC Nera face parte din cadrul proiectului „Voluntariat pentru protejarea lumii mirifice din sudul Banatului“, demarat la începutul acestei luni.

Potrivit conducerii GEC Nera, proiectul are în vedere implicarea unui număr cât mai mare de cetăţeni, în special tineri, în activităţi de voluntariat destinate protecţiei patrimoniului parcurilor naturale plasate în sudul Banatului. Proiectul se derulează în aria parcurilor naţionale Semenic – Cheile Caraşului, Cheile Nerei – Beuşniţa precum şi în Parcul Natural Porţile de Fier. Din aceste zone, voluntarii colectează informaţii despre principalele fenomene care agresează patrimoniul natural, pe care le vor transmite apoi factorilor direct responsabili de protecţia şi conservarea naturii, pentru o mai bună implementare a politicilor publice de protecţia mediului în aceste zone.

Rectifica



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Ajutoarele sociale, intre saracie si… lene
REŞIŢA - În vreme ce unii reşiţeni au renunţat la mila Guvernului, angajându-se, alţii nu se lasă duşi la [...] mai multe »
Cand pleci in tari straine, ai grija sa fie bine
CARAŞ-SEVERIN - Ca o concluzie a campaniei desfăşurate în judeţul nostru, autorităţile i-au îndemnat pe tineri [...] mai multe »
Si-ar gasi si ele un rost!
CARAŞ-SEVERIN - Este vorba de centrele de informare turistică din judeţ, pentru care unul dintre foştii primari ai [...] mai multe »
Ranit grav intr-un accident, la Bautar
BĂUŢAR - Un bărbat de 43 de ani din Miercurea Ciuc, care conducea un autoturism dinspre Haţeg spre Caransebeş, avea [...] mai multe »
756 de locuri in invatamantul profesional din judet
CARAŞ-SEVERIN - Prima etapă dedicată înscrierii absolvenţilor claselor a VIII-a în învăţământul profesional [...] mai multe »
Legistii caraseni, la un pas sa mearga cu roaba la autopsii
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, în două cazuri de morţi suspecte, legiştii au fost cât pe aici să nu poată [...] mai multe »
HDR Tuning Show
VEST - În perioada 16-17 iunie 2018, la Hunedoara a avut loc a treia ediție a HDR Tuning Show, eveniment la care au [...] mai multe »
Noi suntem Simona…
REȘIȚA - ...urlă zilele acestea mii de tastaturi, înroșind internetul de indignare după ce Simona „noastră“ a [...] mai multe »
Lucrari cu bani europeni la Slatina-Timis
SLATINA-TIMIŞ - Reabilitarea căminului din Sadova Veche, sat aparţinător comunei Slatina-Timiş, este în plină [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou