REŞIŢA – Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi a cunoscut o regresie.
La final de an, s-a întrunit în şedinţă Consiliul de administraţie în cadrul căria a fost efectuat bilanţul şi au fost trasate direcţiile de acţiune pentru anul ce urmează.
„Per total, nu pot să spun că a fost un an rău, însă, comparativ cu ceilalţi ani, se poate spune că se simte o regresie în activitatea desfăşurată. Sunt vânători care au renunţat la plăcerea de a mai practica acest sport, din diferite motive, unul dintre ele fiind şi resursele financiare care sunt tot mai mici”, ne-a declarat Mircea Ciobanu, preşedintele AJVPS Caraş-Severin. În acest an, 130 de vânători au fost excluşi din asociaţie, din cauza faptului că nu şi-au mai plătit cotizaţia. Deşi AJVPS Caraş-Severin, care deţine în administrare 40 de fonduri de vânătoare, are o capacitate de 1.830 de locuri, la ora actuală mai sunt înscrişi 1.430 de vânători. La majoritatea efectivelor speciilor de vânat din judeţul Caraş-Severin sunt înregistrate creşteri, fiind depăşită cifra optimă calculată. Singura scădere se resimte la vânatul mic, în speţă la iepure, din pricina bolilor transmise de la ovine. Pentru anul 2015, a fost analizat, la acest sfârşit de an, bugetul de cheltuieli.
„Ştim acum cam până unde trebuie să ridicăm nivelul cotizaţiilor şi a surselor de realizare a veniturilor. Am încercat să strângem cureaua cât putem, dar salarizarea paznicilor trebuie luată în calcul şi asta influenţează cifra totală. S-a stabilit ca, la vânători, să crească cotizaţia până la 1.400 de lei, cu 100 de lei mai mult decât în 2014. Cei care plătesc până la finalul lunii martie primesc bonificaţie. Pe de altă parte, şi cei care vor întârzia cu plata, vor fi penalizaţi anul viitor“, a mai adăugat Ciobanu.