Reactualizat la:

Pasajul din Govândari, zdruncinat

Pasajul din Govândari, zdruncinat
REŞIŢA – Pasajul peste râul Bârzava, care leagă municipiul de cel mai mai mare cartier al acestuia, a fost serios avariat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 (6 comentarii)

Cel mai mare pasaj din municipiul de pe Bârzava, cel care uneşte cele două părţi ale oraşului, a fost grav avariat sâmbătă noaptea. Din cauză că nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă, un şofer care conducea un tractor ce remorca o platformă trailer, care transporta un excavator, a avariat serios trei dintre grinzile principale ale pasajului.

Fiind mai înalt, braţul excavatorului a rupt grinzile, distrugând betonul şi îndoind fierul-beton din structura de rezistenţă.

La faţa locului au sosit poliţiştii de la circulaţie, reprezentanţi ai Primăriei Reşiţa precum şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Construcţii al Judeţului Caraş-Severin. Deoarece structura de rezistenţă a podului a fost grav avariată, s-a luat măsura restricţionării traficului pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 1,5 tone.

Cei mai afectaţi de această decizie sunt transportatorii de fier vechi, care aprovizionează cu materie primă combinatul siderurgic.

Acestea transportă, folosind camioane de mare capacitate, câte 40 de tone de fier odată iar acum, maşinile vor trebui să facă manevre suplimentare.

De asemenea, pasajul este singura cale prin care tramvaiul ajunge din cel mai mare cartier al oraşului, Lunca Bârzavei, în centrul administrativ şi oraşul vechi.

Rectifica



Comentarii 6

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Cod portocaliu de vânt puternic prelungit în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Încă de aseară, de la ora 21.00, ANM a transmis o avertizare de vânt puternic în judeţ, cu viteze [...] mai multe »
Şcoala Pittner va fi reabilitată
REŞIŢA - Clădirea de patrimoniu, cunoscută de reşiţeni ca Şcoala Pittner, va fi restaurată, urmând să aibă [...] mai multe »
Prefectul speră la „drumuri negre“ şi iarna aceasta
REŞIŢA - Matei Lupu a anunţat că va face controale, pentru a se asigura că drumarii cărăşeni sunt pregătiţi [...] mai multe »
În fieful PSD de la Oțelu Roșu, condus de Mălăiescu, Iohannis a făcut legea
OȚELU ROȘU - Dacă în Valea Almăjului reabilitarea drumurilor a fost un atu pentru PSD la vot, nu același lucru îl [...] mai multe »
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou