REȘIȚA – De aceea, fotografia e de neprețuit, dacă ținem cont că aspectul urban se schimbă de la o zi la alta, iar vechile repere dispar.
Este și cazul ceasului suspendat din Lunca Pomostului, amplasat până mai ieri pe strada 7 Noiembrie, în zona ex-CET, unde e stația de autobuz. Un reper pentru cei mai mulți care, odată cu lucrările demarate în toamna anului trecut, a fost dat jos. Unii nici măcar n-au observat, deși trec zilnic pe-acolo, cert e însă faptul că, așa cum generații habar n-au avut cum a apărut acel ceas, nici astăzi nu se cunosc prea multe informații, ca și cum ar fi existat acolo dintotdeauna, fiind al tuturor și al nimănui. Cu toate că tinerii își dădeau întâlnire „la ceasul de la bazin“ (de la CET, din Luncă sau de la 7 Noiembrie) erau prea preocupați de povestea lor, ca să-i mai intereseze și istoria ceasului. Cât despre fotografii, era prea înalt să intre în cadru. Chit că n-a funcționat decât pentru scurt timp, era acolo, martor la poveștile oamenilor, la dramele lor. Așa că, cine n-a apucat să facă niște poze cu ceasul în cadru, poate să uite, ca și cum acesta n-ar fi existat niciodată. Încercând să obținem mai multe informații despre ceasul din Luncă, am dat „Search“ pe internet, cu o sumedenie de cuvinte cheie pentru motorul de căutare. Din păcate, nimic concret, clar, pentru a afla când a apărut, cine l-a construit, cât timp a funcționat, ce a însemnat pentru cetățeni, ceea ce demonstrează încă o dată că unele lucruri trebuie imortalizate în interval pentru a le da adevărata măsură a locului și a timpului, valoarea documentară a acestora fiind prețuită abia după dispariția lor.
Comentarii în „Reșița de neuitat“
Ne-am încumetat să dăm sfoară-n țară pentru detalii și am apelat la pasionații „Reșiței de neuitat“, pagină de Facebook administrată de Emil Sergiu Varga. A fost o provocare cam grea la această întrebare a zilei lansată recent, dar am cules câteva informații, drept pentru care le mulțumim prietenilor din grup, în special scriitoarei Camelia Tămaș, care a adus câteva date, cu adevărat prețioase: „Ceasul din fața centralei 7 Noiembrie a fost montat la începutul anilor ’70 (’70-’72) și făcea parte dintr-o rețea de 24 de ceasuri răspândite prin toată centrala: în sala turbinelor, la poartă, (două), la camera de comandă, etc. Niciunul dintre cele 24 de ceasuri nu funcționa individual, ci toate erau reglate de la un ceas-mamă. Rețeaua de ceasuri a fost adusă de la Oradea și a fost întreținută până în 1999 de domnul Petco Velimir și echipa de electricieni pe care o conducea. Când domnul Petco a ieșit la pensie, încă mai funcționau în rețea 18 ceasuri, inclusiv cel de la pod“.
De asemenea, domnul Rudolfaltreilea Rudolf, cum se recomandă, ne scrie că „ceasul a fost montat spre sfârșitul anilor 60, pe axa drumului în dreptul podului peste Bârzava, suspendat la aproximativ 4 m“. În schimb, domnul Sile Silaghi ne-a oferit date, la fel de prețioase, despre un alt ceas celebru al Reșiței, respectiv ceasul amplasat deasupra laminorului de tablă: „Îl știu din 1968, când de ungerea și curățenia lui se ocupa un muncitor. Pe vremea aceea, condițiile de lucru erau foarte grele. Se lucra în așa-zisele ablezuri. Adică, lucrai 15 minute și stăteai o jumate de oră. Acest schimb se făcea după acest ceas. În 1971, s-au modernizat laminorul de profile ușoare (fină) și laminorul de profile mijlocii. Tot în 1970 s-a oprit și laminorul de tablă (universal). A rămas doar laminorul de tablă. Tot cam atunci s-a oprit și ceasul“. Discuțiile în grup au mers mai departe, cetățenii remarcând și faptul că nu i-a întrebat nimeni dacă vor să renunțe la ceasul din Luncă. Altcineva remarca și demolarea pasarelei Arcadă fără consultarea în prealabil a cetățenilor…
Ce alt reper va înlocui ceasul? Dacă a fost o dispariție accidentală sau din alte motive, dacă va reapărea ceasul în contextul continuării lucrărilor, nu putem specula un răspuns al primarului care, într-un interviu referitor la tăierea sălciilor, a spus: „Dau o veste bună celor care s-au necăjit că le-am tăiat sălciile. Dacă le-am tăiat, vom pune pruni, poate vom avea o ţuică bună. La CET, unde era ceasul ăla vestit, acolo am în minte să pun un cazan de ţuică, iar când adunăm prunele, amenajăm o ţeavă care să treacă pe deasupra ceasului, din care să picure prima răchie“.
Generațiile se succed, oamenii se schimbă, se schimbă și peisajul orașului, e firesc să fie așa, de aceea celebra formulă de reper sau parola „ne întâlnim la ceasul de la CET“ e deja istorie.