Reactualizat la:

Parinti care ucid copilarii

Parinti care ucid copilarii

CARAŞ-SEVERIN – Deşi nu este extrem de cunoscut deşi e funcţionabil de peste 10 ani, Telefonul Copilului (983) sună destul de des în Caraş-Severin. În primele patru luni ale acestui an, au fost sesizate 15 cazuri de violenţă împotriva copiilor. În primele patru luni ale acestui an, au fost sesizate 15 cazuri de violenţă împotriva copiilor. În unul dintre acestea, o fată, violată de tatăl său încă de la opt ani, a ajuns la 12 ani să facă un avort, a încercat să se sinucidă iar apoi s-a prostituat.

 (1 comentariu)

Rectifica

În ceea ce priveşte cazuistica compartimentului de specialitate (violenţa împotriva minorilor) din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin, anul trecut au fost înregistrate 347 astfel de situaţii. Doar în primele patru luni ale acestui an s-au înregistrat 117 sesizări, dintre care 15 se refereau la violenţe asupra copiilor. Un astfel de caz a fost semnalat de către cadrele medicale de la UPU Reşiţa, care s-au sesizat în momentul în care o elevă de 16 ani a ajuns la Urgenţe după o bătaie cruntă primită de la tatăl său.

„Cum medicii au constatat că minora a fost lovită în repetate rânduri, DGASPC a sesizat în scris poliţia. Fata ne-a spus că nu mai vrea să se întoarcă la tatăl său, cel puţin până ce mama sa nu se va întoarce din străinătate“, a spus Virgil Pop, director adjunct al DGASPC Caraş-Severin. Explicaţia tatălui este una cel puţin şocantă, bărbatul spunând că nu a făcut altceva decât să încerce să îşi protejeze copila… Şi lista neagră a unor astfel de persoane continuă.

Un alt caz, de această dată şi mai cutremurător, s-a întâmplat în acest an. De această dată, în mediul rural. Este vorba despre un abuz sexual asupra unei minore de 15 ani. Şi de această dată, tot medicii, însă cei de la Clinica „Louis Ţurcanu“ din Timişoara, au fost cei ce au anunţat autorităţile. Vinovat de aceste fapte s-a făcut concubinul mamei fetei. Bărbatul a abuzat de fată încă de când aceasta avea opt ani.

Şi mai grav este că despre acest coşmar mama ştia, însă nu a luat nici o măsură. Sătulă de ceea ce i se întâmpla acasă şi după ce la doar 12 ani suferise un avort, fata a avut o tentativă de sinucidere, înghiţând o pensă metalică de 12 cm, iar în luna februarie a acestui an a decis să fugă de acasă la bunica ei din Petroşani. Nici acolo nu i-a fost mai bine, pentru că a ajuns să se prostitueze.

„S-a decis plasamantul în regim de urgenţă la Complexul de Servicii Sociale Reşiţa. De asemenea, au fost sesizate organele de ordine pentru a lua măsurile ce se impun în acest caz grav“, a spus Virgil Pop, director adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin. În prezent, copilul merge la o şcoală din Reşiţa şi beneficiază de un program de consiliere psihologică pentru a depăşi, pe cât posibil, trauma suferită.

Din păcate, astfel de lucruri au loc lângă noi şi nu se depun suficient de multe eforturi pentru stoparea acestora. Deşi este dificil, în încercarea de a evita ca astfel de tragedii să se mai repete, DGASPC Caraş-Severin derulează tot felul de programe de prevenţie. Printre acestea, Programul de măsuri pentru combaterea comercializării şi consumului de stupefiante, acţiunea „Omul cu două feţe“ sau campania „Sunt informat, mă simt protejat“.

Anca Preda



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou